Expres

Primăria Brașov a adaptat proiectele de investiții la noile norme metodologice privind achizițiile sectoriale

 
În contextul în care Guvernul a adoptat normele metodologice de aplicare a Legii nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, de săptămâna viitoare ar trebui să redevină funcțional Sistemului Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), așa cum anunțase Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP), ceea ce înseamnă că Primăria Brașov va putea debloca proiectele rămase „în pană”.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea, pentru a nu pierde timp, Municipalitatea s-a grăbit să întocmească documentația pentru proiectele în derulare și s-o urce în SEAP pentru a obține validarea până la modificarea legislației.
Dar, chiar și așa, au rămas nevalidate, deși documentele fuseseră trimise pentru verificare, două proiecte: cel privind înfiinţarea unui centru pentru persoane fără adăpost pe strada Panselelor, într-un fost cămin şcolar și cel privind transformarea actualului centru, de pe strada Zizinului, în bloc de locuinţe sociale. În cazul lor, documentația va fi actualizată, potrivit noii legislații, apoi va fi retrimisă la verificat în SEAP.
Alte proiecte au fost pregătite deja conform noii legislații, iar după 15 iunie vor fi trimise la verificat în SEAP.
Astfel, au rămas la Brașov proiectele vizând reabilitarea corpului A al Colegiului Naţional „Unirea”, vizând continuarea lucrărilor la parcarea din Poiana Braşov (în cazul acestei investiţii, avusese loc licitaţie pe 26 mai, dar oferta singurei firme participante a fost declarată neconformă, aşa că procedura trebuie reluată), privind lucrări interioare la corpul B al Colegiului Transilvania, privind sistemul de paratrăsnet în unităţile de învăţământ etc..
 
Blocaj din 26 mai
Amintim că, din data de 26 mai, când a intrat în vigoare noua lege în domeniul achizițiilor publice, nu s-au mai putut iniția proceduri de achiziție publică. Atunci, ANAP a anunțat, printr-un comunicat că „această întrerupere este temporară, până cel târziu în data de 15 iunie 2016”. În această perioadă, se pot face doar achiziții directe, prin intermediul catalogului electronic de la nivelul SEAP, conform reprezentanţilor ANAP.
 
CITIȚI ȘI:
 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare