Expres

Preşedintele Iohannis îşi menţine aprecierea faţă de şefa DNA

 

Refuzul Laurei Codruța Kovesi de a se prezenta pentru a fi audiată la Comisia parlamentară de anchetă pentru alegerile din 2009, precum și faptul că a fost reclamată la ministrul Justiției pentru această atitudine nu schimbă cu nimic aprecierea președintelui Iohannis față de șefa DNA, informează TVR.
Întrebată despre această situație, Mădălina Dobrovolschi, purtătorul de cuvânt al Administrației Prezidențiale, a subliniat că președintele Iohannis își menține declarațiile anterioare. „Vă amintesc încă o dată evaluarea domnului preșesinte: faptul că este foarte mulțumit de activitatea conducerii DNA. Mai mult de atât, nu există comentarii suplimentare. Vorbiți desigur de acțiunile altor instituții care au dreptul să acționeze constituțional, dar, din acest punct de vedere, Administrația Prezidențială nu are alte lucruri de adăugat”, a precizat Dobrovolschi.
În 4 iulie, șeful statului declara, după ședința CSAT: „Eu sunt foarte multumit de activitatea DNA și a Parchetului General și de conducerea acestor instituții (…) Nu văd niciun motiv de suspendare a șefei DNA”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare