Expres

Președintele CJ Covasna, atac la Guvern pe tema aeroportului Brașov

 

La semnarea celor semnate două contracte de finanţare pentru modernizarea infrastructurii rutiere ce leagă judeţele Covasna şi Braşov,  preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Covasna, Tamas Sandor (UDMR), a avut un discurs în care a atacat, subtil, Guvernul PSD-ALDE, susținut de UDMR, pe tema aeroportului Ghimbav-Brașov: „Am făcut tot posibilul ca acest proiect comun, de interes regional major, să fie recunoscut ca o prioritate naţională. Din păcate, guvernanţii de acum nu au sprijinit demersul nostru. Având în vedere că Guvernul nu a susţinut această investiţie, am rămas singuri, la nivel local, iar responsabilitatea noastră este să rezolvăm această problemă”.

În context, el a reafirmat dorința autorităților covăsnene de a sprijini, în faza finală, acest proiect: „Vreau să readuc în atenţie promisiunea mea şi pe cea a  primarului municipiului Sfântu Gheorghe, Arpad Antal, că vom sprijini proiectul cu câte 3 milioane de euro, adică, în total, cu 6 milioane de euro. Banii îi vom aloca la sfârşit, când proiectul va fi în faza finală şi mai este nevoie de suma respectivă”.

Prezent, de asemenea, la eveniment, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, a declarat: „Vrem că grăbim finalizarea aeroportului, motiv pentru care în şedinţa de plen a Consiliului Judeţean Braşov de săptămâna trecută am luat decizia să începem cu proiectarea şi execuţia lucrărilor la această investiție prioritară a mandatului meu. De asemenea, am aprobat o hotărâre de Consiliu Judeţean privind contractarea unui credit bancar, pe care să îl folosim şi pentru lucrările la aeroport. În paralel, demarăm procedurile pentru a obţine acordul Oficiului Concurenţei şi avizul Comisiei Europene, astfel încât şi alte unităţi administrativ-teritoriale să poată susţine financiar proiectul”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare