Expres

Practici incorecte la un restaurant verificat de CRPC Brașov

Practici incorecte au fost descoperite la un restaurant din Sibiu, verificat de Comisariat Regional pentru Protecția Consumatorilor (CRPC) Brașov.

În urma primirii unei sesizări de la un client, CRPC Brașov a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Leon, din localitatea Sibiu.
După verificările realizate, comisarii au constatat că aspectele sesizate se confirmau și au aplicat următoarele sancțiuni:

  • 2 amenzi contravenționale, în valoare de 15000 lei și 1 avertisment
  • oprirea definitivă de la utilizare a produselor neconforme în valoare de 6407 lei
  • oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor constatate
  • instituirea procedurilor legale corespunzătoare pentru încetarea practicilor comerciale incorecte.

Neregulile constatate au fost următoarele:

  • ciorbele, tochitura și orezul, preparate gătite, se aflau depozitate în frigiderul din bucătăria unității, contrar prevederilor legale de a se păstra la minim 60° Celsius
  • produsele provenite din stare de congelare erau depozitate în agregatele frigorifice din bucătăria unității fără a fi precizată data decongelării
  • somonul recepționat în stare congelată aflat în lada frigorifică din bucătăria unității era porționat, ceea ce conduce la concluzia că s-a schimbat starea termică a acestuia
  • recipientele cu murături nu aveau menționată data deschiderii, deși producătorul a specificat că trebuie consumate în maxim trei zile de la deschidere
  • în bucătăria unității existau coșuri de gunoi fără capac, găleată cu mop în imediata apropiere a agregatelor frigorifice, cuțite cu nituri
  • pereții bucătăriei prezentau scurgeri de grăsime în zona tubulaturii hotei și în zona aparatului de climatizare
  • materii prime depozitate în agregatele frigorifice din bucătăria unității fără respectarea compartimentării pe categorii de produse; sosuri, carne, legume în același frigider
  • uleiul din friteuze cu data schimbării 14.03.2024
  • lista cu alergeni și declarația nutrițională nu erau prezente în spațiul de consum
  • pastele fierte erau depozitate în frigider, pe care ulterior le reîncălzeau și le serveau consumatorilor, contrar indicațiilor înscrise de producător pe ambalaj și contrar așteptării rezonabile a consumatorului de a servi paste preparate pe loc, conform comenzii, fierte, strecurate și servite imediat cu diverse sosuri
  • nu s-a găsit parmezan în stoc, deși acest ingredient era trecut în meniu, fiind substituit cu produse de calitate inferioară;  preparatele obținute prin substituirea ingredientului declarat cu altul inferior calitativ vor avea în afara compoziției diferite de cea declarată în lista de meniu și gust și consistență diferită de cele la care se așteaptă în mod rezonabil consumatorul
  • faptele descrise mai sus sunt considerate practici înșelătoare conținând informații false în lista de meniu în legătură cu principalele caracteristici ale produselor oferite (mod de fabricare și compoziție) și inducând în eroare consumatorul asupra modului și momentului preparării acestora.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare