Expres

Polițiștii brașoveni, controale în rândul șoferilor profesioniști care fac transport de persoane / mărfuri

  • transport 3_291992.png
 

Polițiștii rutieri și de ordine publică cu aviz de poliție rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au desfășurat ieri o acțiune cu efective mărite, pe raza județului Brașov, pentru combaterea încălcării normelor legale în domeniul transporturilor rutiere publice de persoane cu capacitate mai mare de 8+1 locuri și în domeniul transportului de mărfuri cu autovehicule cu masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.

Controalele au avut loc în intervalele orare 06.00-09.00 și 15.00-18.00.

Polițiștii brașoveni au aplicat 181 sancțiuni contravenționale, dintre care 157 pentru nerespectarea prevederilor legale privind regimul rutier, 5 pentru nerespectarea O.G. nr. 37/2007, 11 pentru nerespectarea normelor prevăzute de H.G. nr. 69/2012, 6 pentru nerespectarea prevederilor O.G. nr. 43/1997 și 2 pentru nerespectarea prevederilor Legea nr. 132/2017, în valoare de peste 83.000 lei.

De asemenea, au fost reținute 9 permise de conducere, dintre care patru pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, 4 pentru efectuarea manevrei de depășire în mod neregulamentar și unul pentru neacordarea priorității la nivelul trecerii pentru pietoni.

Totodată, în cadrul acțiunii au fost constatate 2 infracțiuni la regimul rutier, după cum urmează:

1. În jurul orei 06.45, polițiștii de la Serviciul Rutier Brașov au depistat în trafic un bărbat în vârstă de 52 ani, din județul Sălaj, care conducea șofa pe strada Zizinului din municipiul Brașov în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice (0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat). Se fac cercetări pentru „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, dosar instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.

2. În jurul orei 07.45, polițiști din cadrul Biroului Rutier Brașov au oprit în trafic, pentru control, un tânăr în vârstă de 27 ani care conducea un autovehicul pe strada Zaharia Stancu din municipiul Brașov, fiind sub influența alcoolului (0,52 mg/l alcool pur). Și în acest caz s-a întocmit dosar penal pentru „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

FOTO – ARHIVĂ


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare