Expres

Poliția Locală Brașov, controale în zona piețelor, dar și… printre mașini / Peste 80 de autovehicule au fost ridicate săptămâna trecută (foto)


Polițiștii locali brașoveni au aplicat, în săptămâna 26 februarie – 3 martie, 561 sancțiuni contravenționale în cuantum de 330.120 lei. Peste 40% dintre acestea, respectiv 246 de sancțiuni în cuantum de 148.915 lei, au fost aplicate la sfârșitul săptămânii, respectiv în intervalul 1 – 3 martie.
Polițiștii locali au legitimat 1.320 de persoane și au preluat și soluționat 238 de sesizări telefonice. Cele mai multe apeluri au fost referitoare la autoturisme parcate/staționate neregulamentar pe domeniul public, ocuparea locurilor de parcare de reședință și tulburarea liniștii publice.

Lucrătorii structurilor de ordine publică din cadrul instituției au aplicat 217 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 87.070 lei. Au avut loc controale și în zona piețelor, pentru combaterea comerțului ambulant și ocuparea abuzivă a domeniului public, potrivit bilanțului făcut public. Astfel, au fost aplicate 24 sancțiuni contravenționale în valoare de 19.750 lei și au fost ridicate în vederea confiscării 575 de fire și buchete de flori și 11 kg de produse agroalimentare perisabile.


„Polițiștii locali din cadrul Biroului Trafic Rutier, Ridicări Auto au aplicat 344 de sancțiuni contravenționale, cu 821 puncte de penalizare, în cuantum de 243.050 lei, pentru încălcarea prevederilor OUG nr. 195/2002R privind circulația pe drumurile publice, ale HCL nr. 243/2005R pentru aprobarea Regulamentului privind eliberarea și folosirea permiselor de Liberă Trecere pentru circulația pe străzile din Municipiul Brașov, HCL nr. 251/2005R privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al sistemului de parcare din Municipiul Brașov și ale HCL nr. 496/2021 pentru aprobarea Regulamentului privind condițiile de utilizare pe domeniul public al Municipiului Brașov a trotinetelor electrice închiriate prin intermediul unei platforme online, în sistem self-service. Peste 45% din numărul total de sancțiuni contravenționale aplicate de amintita structură, respectiv 159 de sancțiuni în valoare de 112.830 lei, au făcut obiectul proceselor-verbale de constatare a contravențiilor încheiate cu ocazia activităților desfășurate în perioada 01-03.03.2024.

Conform prevederilor HCL nr. 395/2017R de aprobare a Regulamentului privind activitatea de ridicare, transport și depozitare a vehiculelor staționate/oprite neregulamentar pe raza teritorială a Unității Administrativ Teritoriale Municipiul Brașov, polițiștii locali din cadrul structurii anterior menționate au dispus ridicarea, în perioada 26.02-03.03.2024, a 83 de autoturisme staționate/oprite neregulamentar”, se detaliază în bilanț.
Alți 20 de conducători auto, care s-au prezentat la vehicul anterior inițierii operațiunii de ridicare a acestuia de către operatorul care asigură serviciul respectiv, au fost doar sancționați cu amendă și puncte penalizare, fără a mai achita taxele stipulate în actul normativ incident.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare