Expres

Poliția Locală Brașov a dat peste 460 de sancțiuni, săptămâna trecută / 87 de autoturisme ridicate… (galerie foto)

Poliția Locală Brașov a dat peste 460 de sancțiuni, săptămâna trecută.

În perioada 22-28.01.2024, polițiștii locali brașoveni au aplicat 467 sancțiuni contravenționale în cuantum de 178.525 lei. Aproape jumătate dintre acestea, respectiv 210 de sancțiuni în cuantum de 87.790 lei, au fost aplicate la sfârșitul săptămânii, în perioada 26-28.01.2024.


Totodată, polițiștii locali au legitimat 1001 de persoane și au preluat și soluționat 209 de sesizări telefonice. Cele mai multe apeluri au fost referitoare la autoturismele parcate/staționate neregulamentar pe domeniul public și ocuparea locurilor de parcare de reședință.
Lucrătorii structurilor de ordine publică din cadrul instituției au aplicat, în perioada de referință, 156 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 44.790 lei.


Pentru încălcarea prevederilor actelor normative care reglementează circulația pe drumurile publice, în perioada 22-28.01.2024 polițiștii locali din cadrul Biroului Trafic Rutier, Ridicări Auto au aplicat 310 de sancțiuni contravenționale, cu 829 puncte de penalizare, în cuantum de 133.235 lei. Mai mult de jumătate dintre acestea, respectiv 157 de sancțiuni în valoare de 70.900 lei, au făcut obiectul proceselor-verbale de constatare a contravențiilor încheiate cu ocazia activităților desfășurate în perioada 26-28.01.2024.


„Conform prevederilor HCL nr. 395/2017*R de aprobare a Regulamentului privind activitatea de ridicare, transport și depozitare a vehiculelor staționate/oprite neregulamentar pe raza teritorială a Unității Administrativ Teritoriale Municipiul Brașov, polițiștii locali din cadrul structurii anterior menționate au dispus ridicarea, în cursul săptămânii trecute, a 87 de autoturisme staționate/oprite neregulamentar. Alți 17 de conducători auto, care s-au prezentat la vehicul anterior inițierii operațiunii de ridicare a acestuia de către operatorul care asigură serviciul respectiv, au fost doar sancționați cu amendă și puncte penalizare, fără a mai achita taxele stipulate în actul normativ incident”, se arată în bilanț.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
3 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Costin
3 luni în urmă

Am avut onoarea de a asista la o parte din activitatea de mantuiala. Au ridicat ici-colo, pe buna dreptate intr-adevar, cate o masina lasata pe colt de intersectie, dar nu s-au atins de nicio masina din sirul celor parcate zilnic… Citeşte mai mult »

Dan
Răspunde la  Costin
3 luni în urmă

Pai noi actionam doar la reclamatiile reale, nu la frustratii care suna doar de dragul de a face rau altora. Vedeti ca langa la Regina Maria este si o sectie de psihiatrie, va recomand o consultatie.

X-zibit
Răspunde la  Dan
3 luni în urmă

Dar tu cand blochezi o banda de trafic cu roaba nu faci rau? Sau astia civilizatii care nu opesc masina la usa magazinului sunt cu totii frustrati?

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare