Expres

Poliția Brașov, controale economice în magazine și unități turistice: amenzi de 44.000 lei (video)

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au desfășurat, în 6 decembrie, o acțiune amplă pentru prevenirea și combaterea contrabandei și evaziunii fiscale, activitate coordonată de Serviciul de Investigare a Criminalității Economice și sprijinită de Serviciul Criminalistic.

Operațiunile s-au desfășurat în mai multe puncte operative din județ, vizând modul în care sunt respectate prevederile legislației fiscale, comerciale și cele privind drepturile de proprietate intelectuală. Aproape 30 de polițiști specializați au participat la acțiune.

În total, au fost verificați peste 20 de operatori economici, iar în urma neregulilor descoperite au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale. Cele mai multe abateri au vizat utilizarea necorespunzătoare a aparatelor fiscale, fiind aplicate amenzi în valoare totală de 44.000 de lei.

Polițiștii au mai sancționat nerespectarea normelor privind evidența turiștilor, dar și încălcări ale legislației referitoare la drepturile de autor.

Pentru patru operatori economici, polițiștii au dispus măsuri suplimentare, solicitând documente necesare continuării verificărilor de specialitate.
IPJ Brașov anunță că astfel de controale vor continua în mod constant pentru combaterea ilegalităților din domeniul economic și pentru protejarea mediului de afaceri corect și a intereselor brașovenilor.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button