Expres

Plan pentru deszăpezirea în județ

Plan pentru deszăpezirea în județ. În cadrul şedinţei ordinare din 31 octombrie, consilierii judeţeni au aprobat Planul Operativ de Acţiune pe timpul iernii 2022-2023 pe drumurile aflate în administrarea Judeţului Braşov.
Documentul cuprinde măsurile destinate prevenirii şi combaterii înzăpezirii drumurilor publice, în vederea asigurării viabilităţii corespunzătoare a căilor rutiere judeţene în sezonul rece.
În momentul de faţă, în administrarea Consiliului Judeţean Braşov sunt drumuri a căror lungime însumată este de 635,328 km.
Dintre acestea, opt sectoare de drumuri judeţene, reprezentând 66,589 km, vor fi închise pe perioada iernii, deoarece înregistrează un trafic foarte redus şi localităţile pe care le traversează au asigurată o altă legătură rutieră.
De asemenea, există segmente de drumuri judeţene aflate în intravilanul municipiilor şi oraşelor, a căror lungime totală ajunge la 27,995 km, pentru care activitatea de protecţie pe timp de iarnă este în sarcina autorităţilor locale respective.
Pentru toate celelalte drumuri, având o lungime totală de 540,744 km, activitatea de deszăpezire este asigurată de administraţia judeţeană.
Astfel, sunt 31 de sectoare rutiere totalizând 67,411 km, formate din drumuri judeţene ce asigură legătura satelor cu centrele de comună, 15 sectoare cu o lungime totală de 91,740 km, a căror stare de viabilitate trebuie menţinută pe tot parcursul sezonului rece, precum şi 19 tronsoane de drumuri, având o lungime însumată de 81,593 km, care înregistrează un trafic redus de vehicule.
Ţinând cont de dispunerea în teritoriu a reţelei de drumuri judeţene, activitatea de deszăpezire pentru iarna 2021-2022 se va realiza, ca şi până acum, pe trei zone, respectiv zona I Brașov – Zărnești – Bran, zona II Şercaia – Făgăraş – Cincu şi zona III Rupea.

Principalele zone în care există pericol de înzăpezire

Pentru asigurarea unor condiţii normale de circulaţie pe reţeaua rutieră a judeţului Braşov în perioada iernii, Serviciul Lucrări de Întreţinere şi Investiţii Drumuri Judeţene din cadrul Consiliul Judeţean Braşov şi Poliţia Rutieră au pus la punct un program de măsuri care vizează montarea panourilor parazăpezi pe porţiunile de drumuri expuse viscolului şi înzăpezirii, verificarea mijloacelor de semnalizare rutieră specifice sezonului de iarnă, montarea unor indicatoare noi acolo unde se constată deteriorări sau sustrageri, dar şi refacerea îmbrăcăminţilor asfaltice cu mixtură stocabilă, material special care se poate aşterne pe timp de iarnă, dacă situaţia o cere.
Principalele zone în care există pericol de înzăpezire şi unde se propune montarea parazăpezilor se găsesc pe tronsoane din DJ 103 A Braşov – Tărlungeni – Zizin, DJ 103 B Săcele – Tărlungeni – Teliu, DJ 104 B Făgăraş – Ileni – Hârseni – Sebeş, DJ 104 C Făgăraş – Recea, DJ 112 A Codlea – Vulcan şi DJ 112 D Carpiniş – Prejmer.
Plan pentru deszăpezirea în județ. În prezent, sunt în procedură de reofertare contractele subsecvente pentru asigurarea deszăpezirii, în baza Acordului-cadru pentru lucrări de întreţinere curentă pe timp de vară şi iarnă a drumurilor judeţene din administrarea Consiliului Judeţean Braşov, valabil până în 2025.

Luăm măsurile necesare pentru a ne asigura că drumurile judeţene vor fi deszăpezite corespunzător în sezonul de iarnă 2022-2023. Vom încheia contractele subsecvente şi vom asigura fondurile necesare pentru achiziţionarea parazăpezilor şi a stocurilor de material antiderapant. Angajaţii serviciului de specialitate din cadrul Consiliului Judeţean vor fi permanent pe teren şi vor verifica modul cum se vor desfăşura intervenţiile în perioada sezonului rece, în aşa fel încât să evităm blocarea drumurilor şi izolarea unor localităţi din cauza vremii nefavorabile. Obiectivul nostru este să avem căi rutiere viabile, indiferent de condiţiile meteorologice”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Willy
1 an în urmă

Nu stiam ca pentru curatarea zapezii de nevoie de plan.

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare