Expres

Peste 60 de operatori economici din Brașov, opriți temporar din activitate de Protecția Consumatorilor, din cauza neregulilor. De la produse expirate, până la mizerie crasă…

Peste 60 de operatori economici din Brașov au fost opriți temporar din activitat de Protecția Consumatorilor, din cauza neregulilor descoperite luna trecută. Măsura de oprire temporară a activității se aplică până la remedierea deficiențelor, după caz.

În perioada 01-31 decembrie 2022, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Brașov a desfășurat acțiuni de control în baza Hotărârilor nr. 3 şi 4 ale Colegiului Prefectural: „Asigurarea stării de sănătate a populaţiei în perioada Sărbătorilor de Iarnă 2022″ şi „Prevenirea şi combaterea faptelor ilegale în legătură cu recoltarea, transportul, prelucrarea, comercializarea materialelor lemnoase şi a pomilor de Crăciun 2022″.

Peste 60 de operatori economici din Brașov…

În urma neregulilor constatate, operatorii economici au fost sancționati cu:

–       352 amenzi contravenționale în valoare de 2,3 milioane lei;
–       208 avertismente;
–       oprirea definitivă de la comercializare și retragerea din circuitul consumului uman a produselor cu deficiențe în valoare de circa 170.000 lei;
–       oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor constatate în unitățile de alimentație publică și structurile de primire turistice cu funcţiuni de cazare, pentru 62 de operatori economici.

Nereguli constatate

Iată ce nereguli au fost constatate:

  • Folosirea unor spații frigorifice neigienizate, cu rafturi cu vopsea exfoliată şi urme de rugină, chedere rupte cu urme de resturi alimentare solidificate şi zone cu mucegai. Hote neigienizate cu grăsime solidificată. Grătarele maşinilor de gătit cu zone masive de grăsime solidificată. Produse alimentare fără elemente de identificare şi caracterizare. Produse alimentare cu data limită de consum/data durabilității minimale depăşită.
  • Utilizarea unor produse alimentare (materii prime, semipreparate, preparate culinare finite) cu starea termică inițială modificată. Utilizarea unor produse pentru care nu se respectă temperatura de păstrare indicată de producător.
  • Folosirea unor ustensile de bucătărie cu grad avansat de uzură, neadecvate sectorului alimentar.
  • Inducerea în eroare a consumatorilor privind informaţiile din meniu referitoare la ingredientele folosite. Lipsa informării asupra riscurilor previzibile reprezentate de ingredientele cu potenţial alergen.
  • Folosirea unor spații de cazare cu condiții deficitare, care pot pune în pericol viața, securitatea şi sănătatea consumatorilor: lipsa salteluţelor de protecție, lenjerie patată, mobilier deteriorat, mochete neigienizate, pereți murdari şi cu tencuială exfoliată, grupuri sanitare neigienizate, cu urme de murdărie şi mucegai, lipsa mapelor cu servicii suplimentare oferite turiştilor
  • Comercializarea produselor şi prestarea serviciilor în spații neautorizate.
  • Comercializarea unor produse alimentare fără elemente de identificare și caracterizare şi cu data limită de consum/data durabilității minimale depăşită
  • Comercializarea unor jucării, ghirlande luminoase și produse textile fără informații în limba română privind caracteristicile esențiale ale acestora
  • Comercializarea bijuteriilor din argint fără autorizaţie emisă de către ANPC.

Vezi și: Nereguli descoperite de Protecția Consumatorilor la un restaurant din Centrul Vechi al Brașovului


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Raoke
1 an în urmă

Cat mai sta inutilul planetei de chimion in functie a Brasov?

Back to top button