Expres

Peste 2.000 de vârstnici au primit tichete sociale cu ocazia sărbătorilor pascale

Peste 2.000 de vârstnici au primit tichete sociale cu ocazia sărbătorilor pascale. În prima săptămână a Campaniei „Dar din suflet pentru seniori”, cu ocazia Sărbătorilor de Paști 2024, au intrat în posesia tichetelor 2.011 beneficiari. Dintre aceștia, 1.793 sunt beneficiari care au ridicat tichetele și în campaniile trecute, iar 218 beneficiari au intrat în posesia tichetelor pentru prima dată.
Beneficiarii sunt pensionarii care au domiciliul stabil în municipiul Brașov, au venituri de până la 2.000 lei/lună, vârsta de minim 63 ani femeile sau minim 65 ani bărbații sau împlinesc vârsta până în data de 31.12.2024 inclusiv și nu au datorii față de bugetul local.
Sprijinul financiar se acordă sub formă de tichete în valoare totală de 200 lei (10 tichete x 20 lei/tichet) care pot fi utilizate exclusiv pentru achiziționarea de produse alimentare.
Persoanele care îndeplinesc condițiile de eligibilitate trebuie să depună o cerere conform modelului prestabilit, însoțită de următoarele documente:

  • actul de identitate (CI sau BI) în original;
  • cupon de pensie pentru luna anterioară sau luna solicitării, în original;
  • împuternicire olografă în cazul persoanelor vârstnice nedeplasabile, însoțită de documente medicale din care să reiasă incapacitatea solicitantului de a se deplasa;
  • actul de identitate al împuternicitului, când este cazul, copie;
  • Informare privind prelucrarea datelor cu caracter personal.

Depunerea cererii însoțită de documentele justificative se face concomitent cu ridicarea tichetelor valorice de la sediul DAS Brașov (fie personal, fie prin persoană împuternicită-pentru persoanele nedeplasabile).
Important!
Beneficiarii care au intrat în posesia tichetelor în anul 2023 NU mai completează o nouă cerere, ci doar se prezintă la DAS Brașov cu actul de identitate în original și cuponul de pensie din luna solicitării sau din luna anterioară pentru ridicarea tichetelor, au precizat reprezentanții DAS Brașov.
Programul de lucru cu publicul al Direcției de Asistență Socială Brașov este: luni, marți, miercuri, vineri între orele 8:30 și 15:00 (pauză de dezinfecție 11:30-12:00) și joi între orele 8.30-17.00 (pauză de dezinfecție 14:30-15:00).
Perioada de desfășurare a Campaniei „Dar din suflet pentru seniori” cu ocazia Sărbătorilor de Paști 2024 este 25 martie-30 aprilie 2024.
Pentru informații suplimentare aici.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare