Expres

Pericol pentru elevii de la Școala Gimnazială nr. 6 Brașov / A fost sesizat și Parchetul

Pericol pentru elevii de la Școala Gimnazială nr. 6 Brașov.

Aproape peste noapte, după vacanța de Paște, comunitatea școlară s-a trezit cu un pod din lemn construit practic peste scările de acces al elevilor în curtea școlii situată în Livada Poștei. Și nu doar atât: a fost dărâmată și o porțiune dintr-un zid de delimitare a curții școlii, așa cum a informat Radio România Brașov.

„Considerăm că această construcție din lemn periclitează integritatea corporală a elevilor școlii noastre, în condițiile în care aceștia nu au altă cale de acces în curtea școlii. Considerăm că este un pericol ca elevii să treacă pe sub acea construcție; prin urmare, ne vedem obligați să limităm la minim accesul lor în curtea școlii”, a declarat, printre altele, directoarea Școlii Gimnaziale nr. 6 „Iacob Mureșianu”, prof. Simona Moldovan, pentru sursa citată.

Pericol pentru elevii de la Școala Gimnazială nr. 6 Brașov

Pe acest subiect, Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, a punctat: „Imediat ce au primit sesizarea, colegii de la Poliția Locală au fost pe teren, au verificat lucrările care se execută acolo. Având în vedere că cei care execută lucrările nu aveau autorizațiile și avizele necesare, în data de 2 mai deja am depus plângere penală la Parchet. Asta este procedura în cazul lucrărilor care se execută în zonele de rezervație de arhitectură, iar zona în care funcționează Școala Gimnazială nr. 6 este încadrată în această zonă. Urmează mai departe ca Parchetul să decidă sistarea lucrărilor, lucru pe care Poliția Locală l-a solicitat și în plângere, și apoi să decidă mai departe modul în care îi va sancționa pe cei care au executat acele lucrări”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button