Expres

Pensiile vor crește de două ori în 2024

Pensiile vor crește de două ori în 2024.

Noua lege a pensiilor va face dreptate milioanelor de pensionari şi aduce „echitate” în sistem, a declarat joi, 2 noiembrie, premierul Marcel Ciolacu, care a făcut apel la toţi miniştrii implicaţi în procesul de avizare să trateze cu prioritate acest act normativ, pentru a fi aprobat în Guvern în cel mai scurt timp şi să fie transmis Parlamentului, astfel încât să fie adoptat până la 20 noiembrie.

În primul rând, vreau să mulţumesc echipei de la Ministerul Muncii, doamnei ministru Bucura-Oprescu, şi colegilor din PNL pentru finalizarea noii legi a pensiilor. Este o lege care va face dreptate milioanelor de pensionari care aşteaptă de ani de zile acest lucru. Este o lege care aduce echitate în sistem. Pensii egale pentru muncă şi contribuţii egale“, a afirmat Ciolacu, la începutul şedinţei de Guvern.

El a precizat că pensiile vor creşte de două ori anul viitor, menţionând că se vor face indexare şi recalculare în acelaşi an.

Astfel, pensiile vor creşte anul viitor de două ori. Prima dată la 1 ianuarie, prin indexare cu 13,8%, şi a doua oară la 1 septembrie, în urma finalizării procesului de recalculare, conform legii. Suntem primul Guvern care face şi indexare şi recalculare în acelaşi an.

Avem însă o condiţie de îndeplinit: să reuşim să adoptăm această lege în Parlament până pe data de 20 noiembrieDe aceea, fac apel către toţi miniştrii implicaţi în procesul de avizare să trateze cu prioritate această lege, pentru a o putea trece prin Guvern în cel mai scurt timp.

Ştiţi foarte bine că renegocierea PNRR în privinţa eliminării pragului de 9,4% din PIB pentru pensii depinde de adoptarea acestei legi până pe 20 noiembrie. Şi nu aş vrea ca, din cauza unor blocaje, mai ales în Guvernul României, pensionarilor să nu li se facă dreptate sau, şi mai grav, pensionarii români să aibă pensiile îngheţate, cum au trecut unii în PNRR, până în 2070“, a completat prim-ministrul.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
3 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
mihai
6 luni în urmă

Sa-l vad eu de unde ia banii prostul asta…

Willy
Răspunde la  mihai
6 luni în urmă

De la ma-sa din batatura Buzaului sau poate vinde vaslele cu care il plimba pe puscarie ala de dragnea zis flausatul.

Willy
6 luni în urmă

Sigur ca da, ca da boschetarul ala pesedist de la ma-sa din batatura Buzaului cresterile. De parca nu ar fi munca si dreptul oamenilor. Daca se laudda boschetul ca da pensiile marite laoameni, inseamna ca tot de el le da… Citeşte mai mult »

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare