Expres

Parcul „La Iepure”, deja în reparații / Ce spune Primăria

Parcul „La Iepure”, deja în reparații / Ce spune Primăria.

Noul parc deschis sâmbătă în municipiul Braşov, în zona cunoscută sub numele „La Iepure”, amenajat recent printr-o investiţie de peste 1 milion de euro, are nevoie de reparaţii, fapt recunoscut de Primărie, care dă asigurări că toate deficienţele vor fi imputate constructorului.

La solicitarea presei, Primăria Braşov a precizat, prin purtătorul de cuvânt al instituţiei, Sorin Toarcea, că reparaţiile necesare vor fi efectuate pe cheltuiala constructorului. Parcul nu se va închide, însă zonele în care se va lucra vor fi semnalizate.

Conform reprezentantului Primăriei Braşov, pavajul de pe aleile pietonale ar fi fost distrus de şoferi care au intrat cu maşinile pe acesta, în pofida faptului că acest lucru este interzis, însă, deocamdată, nu au fost identificaţi şi, în consecinţă, nici amendaţi. În parc au intrat însă și mașini ale operatorului de salubritate. „Nu au fost doar mașinile de salubrizare, iar evacuarea deșeurilor se face în partea de acces în parc. Infrastructura pentru aleile pietonale sau de biciclete este diferită față de cea a aleilor rutiere, mai ales dacă se execută și manevre de întoarcere, de aceea s-au deteriorat atât de ușor. Oricum, repet, aceste deficiențe sau reparații se vor face astăzi, acolo unde este posibil”, a declarat Sorin Toarcea.

El a precizat că, potrivit contractului, lucrările au o perioadă de garanţie de 3 ani, termen în interiorul căruia constructorul s-a obligat să realizeze reparaţiile necesare. De asemenea, nu-i va fi returnată nici garanţia de bună execuţie, de aproximativ 800.000 de lei pe care a depus-o la momentul participării la licitaţie.

„Recepția finală se va semna după expirarea garanției de 3 ani, în interiorul celor 3 ani, constructorul va repara/înlocui tot ce se deteriorează”, a explicat Toarcea.

Lucrările de amenajare au costat 7,4 milioane de lei fără TVA, finanţarea nerambursabilă reprezentând 98% din cheltuielile eligibile, şi au fost realizate de o asociere de firme braşovene: SC Energo Construcţii Civile şi Industriale SRL – lider de asociere şi SC T.H.I. Concept SRL – asociat, cu subcontractanţii SC Timişoreana SRL şi SC Real Automatic SRL.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
2 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
mihai
2 luni în urmă

La cum se lucreaza la noi ma si mir ca stricaciunile au aparut asa tarziu!! Ca sa nu mai vorbesc de civilizatia la romani, daca e adevarat ca s-a intrat in parc cu autoturismul! Nu-i exclus ca sambata viitoare sa… Citeşte mai mult »

2 luni în urmă

[…] Transilvania Expres scrie, citând spusele celor de la Primăria Brașov, că pavajul de pe aleile pietonale ar fi fost […]

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare