Expres

Mii de brașoveni la inaugurarea parcului „La Iepure”

Mii de brașoveni la inaugurarea parcului „La Iepure”.

Așa cum am anunțat aici, municipalitatea a deschis astăzi un nou parc dedicat recreerii și sportului, în zona barajului din Valea Răcădăului, cunoscută sub numele de ,,La Iepure”. Este cel mai mare parc amenajat de Primăria Brașov în ultimii 15 ani. Pe o suprafață de peste 16.000 de m.p., cu o finanțare nerambursabilă de la Uniunea Europeană, primăria a amenajat o zonă verde, cu alei pietonale, foișoare, balansoare, locuri de joacă, echipamente de fitness, poligon de biciclete și trasee de pump track.

,,Vreau să le mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în acest proiect. Este un parc care a fost reproiectat, astfel încât să fie sigur pentru cei mai mici, în primul rând pentru cei care învață să folosească bicicleta. E un parc pe care l-au așteptat mult timp și cluburile de mountain bike din Brașov, pentru că avem, iată, acești copii care de abia așteptau să se dea și să folosească infrastructura de aici. Este un loc pe care, împreună, vrem să îl facem să fie viu, să fie plin de evenimente. Este un eveniment al comunității, este un parc al comunității. Sper să vă bucurați de el și astăzi, și în fiecare zi de acum încolo. Va fi deschis, avem și bicicletele pentru închiriat. Probabil că nu va fi atât de aglomerat ca astăzi în restul zilelor, dar sper să fie folosit de cât mai mulți dintre dumneavoastră și totodată să fie un loc favorit pentru copii și pentru tineri, dar și pentru ceilalți brașoveni care vor să se relaxeze”, a declarat primarul Allen Coliban la deschiderea parcului.

Închirierea bicicletelor este gratuită, iar pentru cei mici care doresc să învețe regulile de circulație există și mașinuțe electrice, tot gratuit. Programul de închiriere, deocamdată, este 10.00 -17.00, în fiecare zi.

Zona este prevăzută cu alei pietonale, piste de biciclete, un pavilion administrativ, o platformă betonată pentru asigurarea service-ului pentru biciclete, stație de bike sharing, fântână arteziană decorativă, aparate de fitness, mese de șah, balansoare pentru adulți și locuri de joacă pentru copii, mobilier urban din lemn – bănci pentru odihnă, coșuri de gunoi, foișoare.

În cea mai mare parte a parcului, pe o suprafață de 14.000 de metri pătrați, au fost amenajate zone verzi irigate și s-au plantat mai multe specii de arbori specifici climei (aproximativ 400 de arbori). Acestora li se adaugă zone verzi, înierbate sau plantate cu flori și arbuști decorativi.

Au fost alese plante specifice vegetației locale sau bine aclimatizate pentru condițiile specifice Văii Cetății, care să răspundă cerințelor estetice, respectiv funcționale (izolare fonică și vizuală, purificarea aerului, etc). Specia dominantă între cei 400 de arbori va fi fagul, însă s-au plantat și paltin de munte, ulm, stejar și tei pucios, rășinoase (molid, brad, pin silvestru), care de asemenea se regăsesc în flora locală.

Printre arbuști se numără alunul, socul, sângerul, cornul și cununița, care se regăsesc atât în pădurile din jurul Brașovului, cât și tradițional în grădinile și spațiile verzi din oraș.

Ca o alternativă la gazon, o mare parte din suprafață va fi acoperită cu ierburi perene, care vor crea o legătură cu peisajul caracteristic transilvan, în care fânețe bogate în flori și microfauna asociată (insecte, păsări) alternează cu pădurile și crângurile de pe cursul râurilor.

Pentru gardurile vii se va folosi carpenul, specie arborescentă, robustă și rezistentă, care reacționează bine la tundere repetată.

Poligonul pentru ciclism are o funcție educativă, iar simularea condițiilor din trafic se face controlat, prin marcaje, semafoare, indicatoare, fără să existe intersectări între fluxuri. Configurația traseului prezintă înclinări diferite, există intersecții de diferite tipuri, iar alveolele verzi rezultate în interior au piese de mobilier urban sau foișoare care pot fi folosite în timpul cursurilor.

Băncile de odihnă prevăzute pentru observarea cursurilor sunt amplasate la o distanță mai mare față de pistă, fiind încurajată accesarea lor de pe traseul destinat exclusiv pietonilor.

Traseul pietonal propus este unul sinuos, cu o înclinare redusă, care permite accesul persoanelor cu dizabilități și care încurajează funcția de loisir, relaxare.

Zona dedicată fitness-ului și locul de joacă sunt dispuse de-a lungul aleii, la fel ca piesele de mobilier urban. Dispunerea lor a urmărit nevoia de intimitate, umbră și descurajarea unei imagini controlate (evitând simetria, repetiția), specifice unui parc urban.

În apropierea barajului se află zona de acrobații destinată bicicliștilor, prevăzută cu elemente cu impact vizual minor – rampe din lemn, respectiv o rețea de alei care sunt generate de modificarea ușoară a topografiei.

Lucrările au fost realizate de Asocierea SC Energo Construcții Civile și Industriale SRL -lider de asociere si SC T.H.I. Concept SRL – asociat, cu subcontractanții SC Timișoreana SRL si SC Real Automatic SRL.

Proiectul „Realizarea unui spațiu multifuncțional de recreere și sport” în zona La Iepure a fost finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Prioritatea de investiții: 4.2 Realizarea de acțiuni destinate îmbunătățirii mediului urban, revitalizării orașelor, regenerării urbane și decontaminării terenurilor industriale dezafectate (inclusiv a zonelor de reconversie), reducerii poluării aerului și promovării măsurilor de reducere a zgomotului. Valoarea lucrărilor a fost de 7.437.809,81, fără TVA, finanțarea nerambursabilă reprezentând 98% din cheltuielile eligibile.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
2 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
georgescule
2 luni în urmă

Reactia brasovenilor la aceasta exceptionala lucrare de amenajare urbana este din pacate ca si inexistenta. Sincer, ma asteptam sa vad aici o explozie de comentarii si opinii de satisfactie si apreciere la adresa unui Primar de nota 10 ! In… Citeşte mai mult »

Barbu Gh.
Răspunde la  georgescule
2 luni în urmă

Ce să lauzi? C-a stricat o zonă verde ca să pună asfalt? Chiar, ce-ai tras pe nas? „exceptionala lucrare”?

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare