Expres

Ozzy – povestea regăsirii miraculoase a unui cățel e despre… oameni

Ozzy – povestea regăsirii miraculoase a unui cățel e despre… oameni.
A fost impresionantă mobilizarea, pe Internet și în teren, a iubitorilor de animale care au făcut eforturi uriașe, unele incredibile, să îl găsească pe Ozzy, cățelul din rasa Beagle, pierdut pe munte în zona Bran, sâmbăta trecută. Mai impresionantă, miraculoasă chiar și pentru salvamontiști, a fost regăsirea lui, cinci zile în care patrupedul s-a expus multor pericole.
Simona Dumitru, stăpâna lui Ozzy, a povestit, tot pe Facebook, unde ceruse disperată ajutorul, cum e acum cățelul și ce copleșitor a fost ajutorul pe care l-a primit.

„Inca e greu sa imi gasesc cuvintele… probabil pentru ca nu exista cuvinte care sa poata exprima toata recunostinta pe care o am.
Ozzy, dragul de el, s-a intors ieri
(nota red. -miercuri), in Bran (in zona unde am parcat masina sambata). S-a intors dupa 5 zile in care am rascolit muntele ala pe toate partile, de ne stie fiecare copac de acolo.
S-a intors cu cateva kg in plus, cu niste pete de mure pe botic si cu febra musculara. Am mers la vet, i s-a dat antibiotic, antiinflamatoare, vitamine, i-a recoltat sange (ficat putin marit, dar se rezolva). Atat despre Ozzy.
Acum despre oameni.
Of, si ce de oameni extraordinari am aflat…
Oameni care dupa ce totul s-a terminat, inca se gandeau la noi, daca suntem bine, daca avem nevoie de ajutor, daca ne descurcam cu recompensa…
Oameni care si-au luat concediu si au mers sute de km cu masina, doar ca sa ajute la cautari…
Oameni care au facut schimb de ture, s-au trezit la 6 dimineata, si s-au dus pe munte sa il caute…
Oameni care ne-au dat drone…
Oameni care au alergat zeci de km pe munte pentru a il cauta…
Oameni care ma sunau sa ma intrebe daca am ce sa mananc, sa imi zica sa beau apa…
Oameni care s-au invoit de la serviciu ca sa poata lipi afise cu Ozzy…
Oameni care au preluat sute de telefoane cat eu eram pe munte, fara semnal…
Oameni care s-au zbatut ca eu sa nu raman singura pe munte, care mi-au dat speranta…
Oameni care au facut lucrurile sa mearga (din spate)…
Oameni care mi-au scris sa imi dea sfaturi, sa ma incurajeze…
Oameni care ne-au trimis banutii pentru recompensa, fara ca macar sa fi cerut asta (@andra_erbasu si @myasard fara cuvinte…)…
Oameni care nu ma cunosc si nu m-au vazut niciodata…
Oameni care mi-au oferit o lectie extraordinara despre empatie, bunatate, generozitate, altruism…
Am invatat atat de multe de la voi…
Va iubesc pe fiecare dintre voi si va multumesc din toata inima!
Azi, domnul Marian (cel care l-a prins pe Ozzy) a refuzat recompensa…asa ca am ajuns la o cale de mijloc…1.000 LEI vor merge catre el, iar ce a ramas a fost donat catre grupul BEAGLE (care gestioneaza o multime de cazuri si fac o gramada de codite fericite).
MA INCLIN IN FATA VOASTRA, A TUTUROR!
Ozzy, iubire, ti-am zis ca nu plec fara tine…
”.

Și salvamontiștii au fost impresionați

Cum a fost simțită această mobilizare uriașă de cei direct implicați în căutări? A fost un caz atipic, cu multe provocări, dar cu un final foarte fericit, a descris, într-un interviu la RFI, Sebastian Marinescu, șeful Serviciului Public Județean Salvamont Brașov.
Sebastian Marinescu a mărturisit că până acum doi ani a avut un beagle și fiind încă pe grupurile de profil a văzut apelul Simonei.
Totuși, au trecut aproape cinci zile până să fie găsit, deși a fost căutat inclusiv cu drona de termoviziune și de echipele de salvamontiști care patrulau sau au avut intervenții de salvare a unor persoane. „Având în vedere specificul cățelului, faptul că este mic, cu pete maro, era foarte greu de identificat pe munte vizual”.
Cel care l-a identificat, miercuri dimineață, este un angajat al ISU Brașov, care i-a anunțat pe salvamontiști. Potrivit lui Marinescu, a fost nevoie de ajutorul colegilor de la Salvamont Bran pentru a-l prinde. „E foarte bine că nu a pățit nimic. Este în stare foarte bună, lucru surprinzător având în vedere că a fost 4 – 5 zile pe munte, unde se știe foarte bine că sunt și animale sălbatice. Îi mulțumim foarte mult lui Marian că a dat dovadă de spirit civic, de faptul că a reușit să îl prindă, l-a urmărit și nu a trecut cu vederea acest lucru”.

Ozzy pare să fi umblat pe o distanță foarte mare și s-a expus multor pericole pe munte. „Ar fi fost foarte interesant dacă ar fi avut un GPS. Ar fi fost găsit mult mai repede, dar ar fi fost interesant de văzut ulterior pe unde s-a deplasat. Este un caz atipic și pentru noi, pentru structura Salvamont. Sincer, nu ne-am mai întâlnit cu astfel de cazuri. (…) Există riscul să se întâlnească cu câini de la stâne, cu alte animale periculoase precum urșii, să cadă într-o prăpastie, într-o râpă. S-a expus încontinuu la pericole. Faptul că a ajuns înapoi nevătămat este un adevărat miracol. Dar ne bucurăm că acest lucru s-a întâmplat”, a mai spus șeful Salvamont Brașov.

La fel ca Simona, Sebastian Marinescu a fost impresionat de implicarea în căutarea cățelului. „Noi ne-am bucurat pentru că a fost o mobilizare foarte mare. Ne-am bucurat pentru că pe traseu am văzut oameni care ne întrebau dacă l-am văzut pe Ozzy. Erau oameni normali, turiști, montaniarzi, care mergeau și s-au mobilizat pentru a o sprijini pe Simona. A fost un sentiment unic. Pot să vă spun că suntem siguri că acest cățel, Ozzy, nu a străbătut doar trasee turistice omologate. Mai mult ca sigur a luat-o și prin pădure și a explorat”, spune Sebastian Marinescu

El a avut și recomandări pentru stăpâni, astfel încât asemenea incidente să fie evitate.

„Recomandăm turiștilor care merg cu patrupezii pe munte să îi țină în lesă sau într-o lesă mai lungă. Să nu îi lase tot timpul liberi dacă nu cunosc zona și dacă știu că câinele este imprevizibil.
Poate să simtă un miros de alt animal și să fugă, să o ia în altă direcție în orice moment. Totodată, există dispozitive foarte bune, pe care le folosesc și colegii mei care au divizii canine, de la un anumit producător, cu ajutorul cărora poți să vezi în timp real unde se află de pe telefon
”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare