Expres

Organizatorii JO 2024 care au pus în scenă „Cina cea de Taină” și-au cerut scuze

Organizatorii JO 2024 care au pus în scenă „Cina cea de Taină” și-au cerut scuze

Organizatorii Jocurilor Olimpice 2024 de la Paris și-au cerut scuze duminică catolicilor și altor grupuri creștine indignate de o scenă din cadrul ceremoniei de deschidere, care a parodiat celebra pictură a lui Leonardo Da Vinci, „Cina cea de Taină”, relatează Reuters.
Sceneta, care semăna cu scena biblică în care Isus Hristos și apostolii săi iau ultima masă înainte de trădarea și răstignirea pe cruce și în care au apărut travestiți, un model transsexual și un cântăreț dezbrăcat, costumat în zeul grec al vinului, Dionysos, a stârnit consternarea Bisericii Catolice și a dreptei religioase din America.

„În mod clar, nu a existat niciodată o intenție de a arăta lipsă de respect față de orice grup religios. (Ceremonia de deschidere) a încercat să celebreze toleranța comunității”, a declarat purtătoarea de cuvânt a JO 2024 de la Paris, Anne Descamps, în cadrul unei conferințe de presă.
Credem că această ambiție a fost atinsă. Dacă oamenii s-au simțit jigniți, ne pare foarte rău”, a adăugat aceasta. Franța, deși mândră de bogatul său patrimoniu catolic, are, de asemenea, o lungă tradiție de secularism și anticlericalism. Blasfemia nu este doar legală, ci și considerată de mulți drept un pilon esențial al libertății de exprimare, notează Reuters.
Susținătorii tabloului au lăudat mesajul său de incluziune și toleranță. Dar creștinii au spus că organizatorii au creat o parodie „proastă” a ultimei mese a lui Isus cu discipolii săi înainte de trădarea și răstignirea pe cruce.

Organizatorii JO 2024 care au pus în scenă „Cina cea de Taină” și-au cerut scuze

La rândul său, Biserica Catolică din Franța a declarat că deplânge o ceremonie care „a inclus scene de batjocură și batjocorire a creștinismului”.

În România, fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a transmis un mesaj dur:
Fața reală, hidoasă a depravaților posedați ideologic, care nu sunt ei înșiși dacă nu batjocoresc, sfidează și maculează tot ce e curat și sfânt. Abuzatorii bunei-cuviințe și ai bunului-simț abuzează, desigur, inclusiv libertatea și dreptul inalienabil de a te face de râs”, a scris Vasile Bănescu pe pagina sa de Facebook.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
3 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Ron
4 luni în urmă

“Organizatorii ” sunt niște pisați bolnavi psihic,tembeli și dobitoci. Sa își bage n gaoaza lor de progresiști valorile smintite ale UE. Stimate țări vestice, sunteți o mizerie de nedescris!

Barbu Gh.
4 luni în urmă

„Exihibarea cu atâta ură a ideologiei woke, călcarea în picioare a oricărui principiu de normal, de frumos, de armonios, prăvălirea prostului gust la o dimensiune cum nu s-a mai văzut până acum, toate acestea au fost elemente ale unei uri… Citeşte mai mult »

Barbu Gh.
4 luni în urmă
Back to top button