Expres

Orban: Dacă aş fi rămas ministru, se făcea şi Comarnic-BRAȘOV

 

Premierul Ludovic Orban a declarat că, în cazul în care ar fi rămas ministru la Transporturi, ar fi fost realizate autostrăzile Sibiu-Piteşti, Comarnic-Braşov şi Centura Bucureştiului. Acesta precizat că a pornit proiectele în timpul mandatului său, însă lucrurile nu au avansat nici după 11 ani. În perioada 2007-2008, Ludovic Orban a fost ministru al Transporturilor în Guvernul Tăriceanu. „Vă garantez că dacă aş fi rămas ministru, se făceau şi Sibiu-Piteşti, şi Comarnic-Braşov, şi autostrada de Centură a Bucureştiului, pentru că vă readuc aminte că toate aceste proiecte au pornit, s-au mişcat foarte repede faţă de cele pregătitoare, adoptasem indicatorii tehnico-economici, pregătisem documentaţiile de licitaţii, şi din păcate, iată că la 11 ani distanţă, suntem în acelaşi loc. La fel şi cu Tg Mureş-Iaşi-Ungheni, aş vrea să vă readuc aminte că sunt primul ministru al Transporturilor care am vorbit de această autostradă, care are o importanţă strategică şi care a şi demarat procedurile de realizare a contractelor de fezabilitate şi iată că şi acum, după 11 ani, am ajuns în aceeaşi situaţie”, a afirmat Ludovic Orban, la ceremonia preluării de către Lucian Bode a mandatului la Ministerul Transporturilor.

Ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor Lucian Bode a spus că îşi va asuma proiectele aflate în desfăşurare şi continuarea investiţiilor în limita programului de guvernare de un an de zile.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare