Expres

Olimpiada Națională de Fizică începe astăzi la Brașov

Olimpiada Națională de Fizică începe astăzi la Brașov

Brașovul este începând de astăzi, gazda ediției a LIX-a a Olimpiadei Naționale de Fizică.

Sunt așteptați la această competiție școlară 469 de elevi din clasele VI-XII, provenind din 39 de județe și din Municipiul București. Inspectoratul Școlar Județean Brașov asigură cazarea elevilor și a membrilor comisiei în trei unități hoteliere din Poiana Brașov.

Comisia Centrală este formată din 77 de membri: reprezentanți ai Ministerului Educației, cadre didactice din învățământul universitar și preuniversitar cu rezultate deosebite în domeniu.

Olimpiada constă în susținerea a două probe, o probă experimentală și o probă teoretică, urmate de o probă de baraj. Probele se susțin în trei unități de învățământ din municipiul Brașov: Colegiul Național „Andrei Șaguna”, Colegiul Național „Unirea” și Liceul „Andrei Mureșanu”.

Inspectoratul Școlar Județean Brașov a beneficiat, pentru organizarea acestei olimpiade, de ajutorul oferit de sponsori.

Festivitatea de deschidere are loc astăzi, 21 aprilie, ora 17.00, iar cea de premiere în 26 aprilie, începând cu ora 9.00, ambele găzduite de Universitatea Transilvania din Brașov, în Aula „Sergiu Chiriacescu”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare