Expres

OFICIAL. Românii pot „cumpăra” vechimea pentru pensie până la finele anului

 

Persoanele care n-au ajuns încă la vârsta de pensionare vor putea să-și plătească retroactiv contribuția de asigurări sociale pentru perioadele de timp în care nu au avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia, până la 31 decembrie 2017.

Guvernul a prelungit printr-o Ordonanță de urgență, adoptată în ședința de joi, termenul până la care se poate plăti această contribuție, respectiv de la 27 aprilie 2017 până la sfârșitul acestui an.
Plata contribuției de asigurări sociale se va efectua într-o singură tranșă sau eșalonat, până la data menționată, pentru o perioadă de maxim 5 ani retroactiv, calculați de la data încheierii contractului de asigurare.
Măsura a fost luată pentru a permite cât mai multor persoane să realizeze stagii de cotizare în baza Legii nr. 186/2016, având în vedere numeroasele solicitări din partea unor cetățeni români din țară și străinătate.
Scopul acestei măsuri este evitarea de la excluderea socială a unor categorii de persoane care nu ar putea accede la pensia pentru limită de vârstă din cadrul sistemului public de pensii.

13.300 de persoane au beneficiat până acum

Potrivit evidențelor Casei Naționale de Pensii Publice, până la data de 10.04.2017, aproximativ 13.300 de persoane au încheiat contracte de asigurări sociale pentru care s-au achitat aproximativ 79 milioane lei. Persoanele interesate au avut, inițial, termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii, respectiv până la 27 aprilie, în care să încheie un contract de asigurare socială. În ceea ce privește condițiile și procedura încheierii contractelor de asigurare, acestea rămân nemodificate.
Potrivit Deliei Tîrcolea, purtător de cuvânt al CJP Brașov, la data de 7 aprilie, erau 635 de braşoveni care şi-au cumpărat peste 17.000 de luni (1.440 de ani) vechime.

Citiţi şi:

BRAȘOV. Încă un secol de vechime în muncă cumpărată. Legea s-ar putea prelungi


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare