Expres

„Obiectivul Brașovului (…): fiecare brașovean să aibă la maxim 250 de metri de locuință o pistă pentru biciclete”

Primăria a anunțat că obiectivul Brașovului este ca „fiecare brașovean să aibă la maxim 250 de metri de locuință o pistă pentru biciclete”.
„Obiectivul Brașovului pentru următorii ani: fiecare brașovean să aibă la maxim 250 de metri de locuință o pistă pentru biciclete”, se arată, mai exact, într-un comunicat al Primăriei Brașov.

Municipalitatea a depus un nou proiect de finanțare nerambursabilă. Acesta vizează amenajarea a 20 de kilometri de piste pentru biciclete.
Finanțarea este asigurată de Administrația Fondului pentru Mediu. Valoarea proiectului este de peste 10 milioane de lei.

Celorlalte proiecte Primăriei Brașov, pentru amenajarea de trasee pentru bicicliști:
„Calea verde a municipiului Brașov – Conectarea ariilor majore de teren prin soluții de transport ecologic”, cele două trasee finanțate prin Programul Operațional Regional și pistele pentru care s-a solicitat finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Lungimea lor totală depășește 80 de kilometri, conform Municipalității.

Găsiți aici date despre stadiul proiectelor.

În februarie anul trecut, brașovenii erau invitați la discuții cu… experții. Tema era tot rețeaua de piste pentru bicicliști. De atunci și până în prezent, aceasta a rămas tot pe… hârtie. Vezi și:

Până în februarie 2022, BRAȘOVUL va avea o rețea întreagă de piste de bicicletă… pe hârtie / Brașovenii, invitați la discuții cu experții


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
2 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Barbu Gh.
1 an în urmă

Ăștia sunt chiar bătuți în cap. Ei vor trotinete și biciclete, doar noi vrem curățenie, civilizație, spitale, școli și șosele. Iar ei ne-au dat doze și restricții, nenorociții. Ce se mai aude de nebuna de moldovan, zisă Mengele cu fustă?… Citeşte mai mult »

Caisă M. Nea
1 an în urmă

Aceste piste să fie ornate cu leandrii roșii și albi, smochini, palmieri , portocali pitici, ca să țină umbră și să fie toți mulțumiți !

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare