Politic

Până în februarie 2022, BRAȘOVUL va avea o rețea întreagă de piste de bicicletă… pe hârtie / Brașovenii, invitați la discuții cu experții

 

Primăria Brașov, în parteneriat cu Asociația Metropolitană pentru Dezvoltarea Durabilă a Transportului Public (AMDDTP), îi invită pe brașoveni să participe, săptămâna viitoare, la prima întâlnire cu grupul de experți care lucrează la elaborarea „Velo masterplanului”, un document privind elaborarea unei rețele de piste de bicicletă care să lege cartierele între ele.

Întâlnirea va avea loc online, marți, 16 noiembrie, ora 17.00. Pentru a se înscrie, brașovenii pot accesa link-ul https://www.brasovcity.ro/ro/grupuri_lucru, până marți, ora 12.00.

Conform contractului pe care AMDDTP l-a semnat cu Civitta Strategy & Consulting SA, experții în mobilitate ai acestei companii vor elabora un Master Plan pentru municipiul Brașov, care va reprezenta fundamentul pentru viitoarele investiţii în piste de biciclete.

Valoarea acestui contract este de 95.000 de lei, fără TVA, având ca termen de livrare luna februarie 2022.

Documentul va fi supus consultării publice, în momentul în care va fi gata, astfel încât membrii comunității să se poată pronunța asupra prevederilor sale, conform reprezentanților Primăriei Brașov.

„Dragi brașoveni! Orașul nostru nu are o infrastructură coerentă de piste pentru biciclete. Avem doar benzi, care nu sunt conforme cu standardele, și câteva trasee care nu au legătură unele cu altele și care nu permit circulația în Brașov dintr-un cartier în altul. Am ajuns aici pentru că ne lipsește o strategie, ne lipsește un masterplan pe care să-l aplicăm și pe care să îl transpunem în proiecte pentru anii următori. Am ales cei mai buni proiectanți din România și, marțea viitoare, pe 16 noiembrie, vom avea o primă întâlnire cu voi, cu comunitatea biciliștilor. Vă invităm să fiți parte din grupurile de lucru, vă invităm să fiți parte activă în toate discuțiile care vor urma, pentru că lunile următoare vom discuta despre cum putem face orașul mai prietenos cu bicicliștii, cum putem să circulăm pe bicicletă, în siguranță, dintr-un cartier al Brașovului în altul. Fiți parte din acest proiect pentru că este un proiect de care Brașovul Verde are nevoie”, a transmis primarul Allen Coliban.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
1 an în urmă

[…] Până în februarie 2022, BRAȘOVUL va avea o rețea întreagă de piste de bicicletă… pe hârti… […]

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare