Expres

O tânără a murit la patru zile de la cererea în căsătorie

O tânără a murit la patru zile de la cererea în căsătorie

O tânără a murit după numai patru zile de când a fost cerută în căsătorie, în urma unei reacții alergice la lactate. Craig McKinnon a cerut-o în căsătorie pe Jess Prinsloo (24 de ani), în timpul unei vacanțe în Africa de Sud, potrivit publicației Mirror.

Câteva zile mai târziu, femeia, care avea o alergie acută la lactate, a folosit o linguriță contaminată pentru a-și amesteca ceaiul, a suferit o reacție alergică și nu a mai putut fi salvată. Jess a fost dusă la spital, unde medicii s-au luptat să o salveze, dar, din nefericire, n-au reușit.

Craig a povestit că a plănuit călătoria și cererea în căsătorie: „O mare parte din familia ei locuiește în Africa de Sud și nu mai fusese acolo de șase ani, așa că am știut că nu exista un loc mai bun pentru a o cere în căsătorie“.

El a relatat că a avut mari emoții, iar reacția ei l-a făcut fericit: „Vocea mi-a tremurat când m-am pus în genunchi și am întrebat: «Vrei să te căsătorești cu mine?». Ea a spus: «Oh, Doamne», și a început să plângă înainte de a spune da. Privirea de pe fața ei… a însemnat totul“.

Reacția alergică a avut loc la domiciliul mamei tinerei

Cuplul a sărbătorit în zilele următoare cu șampanie și înainte de a se îndrepta spre casa mamei lui Jess din Johannesburg. Aici, Jess a intrat în contact cu lactatele, iar după puțin timp a intrat în anafilaxie, o reacție care provoacă închiderea gâtului și poate să ducă la deces.

 „Jess se lupta cu adevărat să respire. Ea folosise un EpiPen, dar nu avea efectul pe care îl are în mod normal“, a relatat Craig.

Craig crede că anii de reacții alergice au avut un efect cumulativ asupra lui Jess, care era alergică la lactate de la vârsta de nouă luni.

O tânără a murit la patru zile de la cererea în căsătorie


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare