Expres

O angajată a unei primării şi-a pus capăt zilelor

  • lumanare_5.jpg
 

O femeie în vârstă de 52 de ani, angajată la Primăria Gura Ocnița, comună din județul Dâmbovița, a fost găsită fără viață în propria casă. Conducerea instituției este arătată cu degetul de rude, care spun că i-a făcut viața un calvar. Femeia lucra pe postul de inspector contabil în Primăria comunei Gura Ocniței de mai bine de 20 de ani.

Angajata care și-a pus capăt zilelor era în depresie și se afla sub tratament de specialitate de ceva timp. Șefii femeii pun totul pe seama problemelor ei de sănătate și se apără spunând că nu au avut nicio divergență cu aceasta, relatează Antena 3.

Problemele la serviciu au început după o reorganizare internă de acum doi ani, când postul a fost desființat și ea concediată. Femeia a contestat în instanță decizia și a câștigat, fiind ulterior reîncadrată pe un alt post. După cum spun acum rudele, de atunci lucrurile au luat o turnură neașteptată pentru ea.

„În cadrul primăriei i s-a spus că de ce să mai aibă ea serviciu atâta timp cât are soțul un salariu mare”, a spus soțul femeii.

Colegii spun că, după revenirea în primărie, ea a fost cuprinsă de o depresie puternică pentru că avea impresia că nu se descurcă suficient de bine pe noul post. Superiorii spun că femeia era profesionistă în ceea ce făcea, doar că avea momente de panică și probleme serioase de sănătate. Problemele femeii s-ar fi acutizat după ce la evaluarea anuală a primit o notă mică de la edil, potrivit sursei citate.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare