Expres

„Nu se construiesc spitale noi!” Update. Adriana Pistol revine….

  • adrianapistol.jpg

Update. Adriana Pistol a revenit cu explicaţii, după ce s-a consultat cu ministrul Alexandru Rafila, şi arată că lista obiectivelor de investiţii prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) cuprinde şi construirea de spitale noi.

………………………………………………..

Ministerul Sănătății a anunțat vineri, 15 iulie, că cel puțin 25 spitale noi sau unități spitalicești vor fi construite și dotate cu echipamente până în 2026. Fondurile vor fi asigurate prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), iar Investiția totală s-ar ridica la peste 1,7 milarde de euro. Acest anunț a fost negat vehement într-o conferință de presă de azi, de conf. univ.dr. Adriana Pistol, secretar de stat în Ministerul Sănătății.

„În PNRR, aceste 25 de spitale sunt finanțate pentru diverse îmbunătățiri, reconstrucții, reamenajări, fie în totalitate, fie parțial în anumite secții. Deci nu se vor construi 25 de spitale. Niciun spital nou. 25 de spitale sunt selectate dintr-o listă de 49, pe baza acelor criterii care au fost elaborate, pentru a primi bani să își îmbunătățească stadiul în care sunt acum. Spitale noi nu sunt decât acelea regionale. Nu au legătură acelea cu aceste 25. Eu vă spun care este realitatea. Nu se construiesc spitale noi!”, a spus Adriana Pistol.

Prin această componentă, în urma aplicării unor criterii de prioritizare, vor fi selectate minim 25 de obiective de investiții ce presupun construcția și dotarea de spitale / unități spitalicești noi la nivel național, din lista de 49 de obiective înscrise de către Ministerul Sănătății în anul 2021 și convenite cu Comisia Europeană. Noile construcții vor respecta cerințele de eficiență energetică (NZEB), conform legislației naționale și standardele de calitate și performanță existente la nivel internațional”, preciza Ministerul Sănătății în comunicatul dat vineri.

 

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button