Expres

Ninsorile, vântul și ploile torențiale fac ravagii în Europa

 

O avertizare cod roșu de vreme rea a fost emisă în Italia, țară care se confruntă cu ninsori abundente, rafale de vânt și ploi cu descărcări electrice. Din cauza vântului puternic, într-o stațiune montană din nordul Italiei, un brad de 40 de metri a căzut peste o linie de telecabină. Din acest motiv, aproape două sute de turiști au fost blocați la zeci de metri de sol. 

Starea de urgență a fost decretată și în Toscana, unde rafalele de vânt au bătut cu până la 160 de kilometri pe oră. Un bărbat a murit când mașina pe care o conducea a fost lovită de o stâncă care s-a prăbușit sub forța vântului, iar o femeie a fost zdrobită sub greutatea unui copac doborât, de asemenea, tot de vântul puternic. Un alt bărbat a murit în apropiere de Milano, după ce bicicleta pe care se afla a fost împinsă de vânt și s-a lovit de un camion. Apoi, vântul puternic a spulberat acoperișuri în regiunea Umbria, iar echipele de intervenție au fost depășite de situație. De asemenea, mai multe drumuri au fost închise. La Cortona, sudul Florenței, vântul a provocat prăbușirea clopotniței unei biserici din secolul XVI, fără să provoace victime.

Rafalele de vânt de peste o sută de km pe oră au scos de pe pista de aterizare a aeroportului din Ancona un avion de marfă provenit din Sarajevo (Bosnia-Herțegovina). Acesta a fost închis ulterior, din cauza intemperiilor. Și aeroportul din Florența a fost nevoit să suspende anumite zboruri și să anuleze o parte din operațiuni. La Napoli s-au multiplicat intervențiile echipelor de urgență din cauza inundațiilor. 

Și Bulgaria a intrat sub incidența codurilor de vreme rea, cea mai gravă situație fiind în sudul țării, unde este în vigoare avertizarea de cod roșu. Probleme sunt și în Serbia, unde a fost decretat cod portocaliu de ninsori. 

 

Nici SUA nu a scăpat de „furia albă”

Stare de urgență este și în mai multe zone din estul Statelor Unite ale Americii, unde o nouă furtună de zăpadă a creat probleme pentru aproape 100 de milioane de oameni. Peste 5.000 zboruri au fost anulate, mulți șoferi au rămas blocați pe autostrăzi, iar școlile au fost închise. Cea mai gravă situație s-a înregistrat în statul Kentucky, unde stratul de zăpadă a trecut de o jumătate de metru. Cei care se aflau pe autostrada 65 au fost blocați aproape o zi întreagă, fiind ajutați de Garda Națională din Kentucky, care le-a oferit șoferilor benzină, apă sau asistență medicală de urgență. Din cauza viscolului, un avion al companiei Delta, venind de la Atlanta cu 130 de oameni la bord, a derapat pe pista de aterizare a Aeroportului Internațional „La Guardia” din New York, oprindu-se într-un dig de pământ acoperit de zăpadă, la numai 30 de cm de apele înghețate ale Long Island. 24 de oameni au fost ușor răniți, iar aeroportul a fost închis pentru câteva ore. În West Virginia, autoritățile au declarat stare de urgență din cauza inundațiilor provocate de topirea zăpezilor. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google