Expres

NASA va trimite prima femeie pe Lună în anul 2024

 

NASA va trimite pentru prima oară o femeie pe Lună în 2024, în cadrul proiectului „Artemis’, în reluarea misiunilor cu echipaj spre satelitul natural al Pământului, relatează EFE. Administratorul NASA, Jim Bridenstine, a declarat marţi într-un eveniment difuzat pe internet că i-ar plăcea ca fiica sa, în vârstă de 11 ani, să se poată vedea în postura unei astronaute care va pleca pe Lună în 2024, precizând că în anii 1960 tinerii nu aveau acest tip de repere. Bridenstine a evidenţiat „marele vot de încredere” pe care Administraţia Trump a acordat-o NASA prin alocarea unei tranşe suplimentare de 1,6 miliarde de dolari. Responsabilul NASA a precizat că misiunea din 2024 va fi doar începutul şi că scopul său este o prezenţă susţinută pe Lună şi trimiterea în fiecare an a unui echipaj. În iulie se vor sărbători 50 de ani de la sosirea primului om pe Luna la bordul misiunii Apollo 11. În cadrul acestei misiuni, care a plecat de pe Terra la 16 iulie 1969 şi a ajuns după patru zile pe Lună, Buzz Aldrin şi Neil Armstrong, ambii astronauţi americani, au făcut primii paşi pe suprafaţa Lunii. În 2011, NASA a pus capăt zborurilor navetelor sale spaţiale iar de atunci depinde de Rusia pentru a-şi transporta astronauţii pe Staţia Spaţială Internaţională.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare