Expres

Municipiul Braşov, gazda unei ceremonii „marca” The Duke of Edinburgh’s International Award

 
Zeci de tineri din Braşov, Făgăraş, Cluj-Napoca, Bacău şi Bucureşti având între 14 şi 24 de ani vor fi premiaţi, sâmbătă începând cu orele 12.00, la Sala Patria, pentru că au reuşit să „cucerească” nivelul de bronz sau de argint, în cadrul programului de dezvoltarea personală organizat de Fundaţia The Duke of Edinburgh’s International Award – susţinută de familia regală britanică. Printre premianţi se numără şi elevi de la Colegiul Naţional de Informatică „Grigore Moisil” din Braşov.
 
Potrivit viceprimarului Adina Durbacă, la evenimentul organizat în parteneriat cu Primăria Braşov sunt aşteptaţi în jur de 200 de invitaţi – de la reprezentanţi ai unor ONG-uri, până la voluntari şi alte persoane implicate în proiect.
„Peste 50 de tineri din Brașov, Făgăraș, București, Cluj, Bacău și peste 20 de voluntari adulți care le-au oferit sprijin vor urca pe scena sălii Patria, Brașovul fiind gazdă de aceasă dată pentru recunoașterea excelenței în educație”, a declarat viceprimarul.
 
Mihaela Mariş, coordonator naţional al Fundaţiei, a explicat că, după înscrierea în program, tinerii au de trecut multe „încercări”: voluntariat, activităţi fizice şi activităţi de dezoltare a unor abilităţi personale. Pe lângă acestea, tinerii au parte de traininguri, de ieşiri. După ce trec prin aceste experienţe, cei înscrişi primesc certificate de absolvire a nivelului pentru care s-au înscris (bronz, argint sau aur). „Când finalizează nivelul, participă la o ceremonie, pentru a şi vedea finalitatea şi a simţi că au realizat ceva”, a explicat Mihaela Mariş.
 
De la „învăţăcel” la trainer
Una dintre tinerele care a urmat acest program şi care acum îi formează pe alţii, ne-a povestit despre experienţa ei.
„Mă atrăgea ideea de voluntariat. Am început ca instructor şi am lucrat cu o tânără cu dizabilităţi, am învăţat-o să joace tenis, pentru că eu sunt instructor de tenis (…). Ca abilitate personală, am ales să învăţ limba chineză şi chiar am fost în China timp de o lună şi am urcat pe Marele Zid, mi-am îndeplinit un mare vis. La activitatea fizică mi-am ales tot tenisul. Am practicat tenis de la 6 ani, am făcut sport de performanţă, dar când m-am înscris în program nu mai participam la competiţii pentru profesionişti, ci doar eram instructor. Aşa că am început să particip la competiţii pentru amatori şi am jucat mai ales cu bărbaţi şi am reuşit să ies pe locul cinci în ţară. La aventură, am văzut Munţii Apuseni, a fost o călătorie iniţiatică. Am prins ploaie cu grindină. După finalizare, am trecut pe partea de trainer şi lider. Acum sunt lider pentru trei tineri din Tulcea şi trei din Constanţa care urmează să treacă prin aventură”, a povestit Florentina Jelea.
 
Ceremonia de Aur, la Bucureşti, în prezenţa Principesei Margareta
Pe 15 octombrie, va avea loc şi Ceremonia de Aur, dar aceasta va fi organizată la Palatul Elisabeta din Bucureşti, la eveniment participând şi Principesa Margareta. Certificatele obţinute reprezintă un atuu important la înscrierea la universităţi din străinătate, îndeosebi din Marea Britanie. 
 
The Duke of Edinburgh’s International Award este liderul mondial al programelor de dezvoltare ce se adresează tinerilor cu vârsta cuprinsă între 14 şi 24 de ani care, indiferent de mediul de provenienţă, sunt încurajaţi să desfăşoare activităţi de educaţie non-formală, care să le asigure o tranziţie echilibrată de la adolescenţă la viaţa de tânăr adult.
 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button