Expres

Motivul halucinant pentru care ambulanțele ajung și în trei ore la pacienți

Motivul halucinant pentru care ambulanțele ajung și în trei ore la pacienți. Un cititor myTEX.ro ne-a sesizat, prin intermediul aplicației Whatsapp disponibile pe portal, că a fost nevoit să aștepte 90 de minute pentru ca un echipaj al Ambulanței Brașov să ajungă la el. „Mă simțeam rău de azi-dimineață (nota red. – vineri), nici nu mai puteam sta pe picioare când am sunat la Ambulanță. A venit echipajul după o oră și jumătate și m-a dus la UPU. Am înțeles de la asistentă și ambulanțier că sunt norocos, că alții așteaptă și trei ore să ajungă salvarea la ei. Din câte mi-au spus, sunt doar cinci mașini pe tot orașul”, ne-a relatat vineri seară târziu brașoveanul.
Motivul halucinant pentru care ambulanțele ajung și în trei ore la pacienți. Situația ar fi generată nu doar de știutele și cronicizatele probleme de parc auto învechit, deci puține ambulanțe funcționale, și personal insuficient (detalii aici), mai ales că e perioada concediilor. La bază ar fi și decizia directorului Stației de Ambulanță a Județului (SAJ) Brașov de a lăsa în tură un număr redus de echipaje. Motivul, din spusele angajaților, e halucinant.
„Mi-au spus că azi sunt cinci ambulanțe, pentru ca ei să muncească din plin, să nu aibă timp să doarmă la serviciu. Mai mult, cică luni, pe tura de seară/noapte, vor fi doar patru echipaje. Mi se pare o nebunie!”, ne-a mărturisit pacientul.
Trebuie spus că la Stația de Ambulanță Brașov a izbucnit în luna mai un conflict (detalii aici) între medici și managerul interimar, jr. David Levente. În 4 mai, nemulțumiți de schimbările aduse condițiilor de muncă, 12 medici ai SAJ Brașov, cei mai mulți veniți de acasă, din timpul liber, s-au adunat în biroul directorului. Ei au cerut imperativ discutarea problemelor pe care le ridicau, dar managerul le-a spus să depună o solicitare pentru audiență. Pentru că refuzau să părăsească biroul, managerul a cerut intervenția Poliției și conflictul a fost aplanat pe moment.
„Medicii s-au supărat că le-am restricționat accesul în biroul directorului medical. După program (nota red. – administrativ), biroul rămânea deschis. Acolo era canapea unde ei intrau și se întindeau, dormeau câteodată. (…) Nu mi se pare normal. Nu vii la serviciu să dormi (…) M-au acuzat că nu mă consult cu ei, dar în privința asta, nu e pe democrație. Sunt reprezentantul angajatorului și sunt decizii administrative”. Sunt câteva dintre afirmațiile din discuția telefonică pe care am purtat-o atunci cu managerul SAJ, care i-au supărat și mai mult pe medici.
Ulterior, ei au venit cu un drept la replică în care și-au spus punctul de vedere, dar nu atât la știre, ci provocat de declarațiile televizate ale lui David Levente, făcute două zile mai târziu (detalii aici).


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button