Sănătate

BRAȘOV. „Salvările” ajung după două ore la pacienți. Ambulanțele sunt puține și vechi, iar personalul insuficient

  • img-1768_3.jpg

Dacă nu sunt urgențe majore, de viață și de moarte, ambulanțele din Brașov ajung la pacienții care au nevoie de ajutor medical și după două ore de la apel, relatează g4media.

Conform managerului Serviciului de Ambulanță Brașov, jr. David Levente, în judeţ, 25% dintre autospecialele sanitare sunt nefuncționale și numai 27 de ambulanțe sunt relativ noi. Din 80 de ambulanțe, funcționale sunt 60. Celelalte 20 sunt în stare de casare. „Și din acestea 60, pentru că sunt vechi, vor mai trece la casare, unele au 200.000 km. Numai 27 de ambulanțe sunt relativ noi, cumpărate în 2019”, a explicat managerul.

Și aceasta nu e singura problemă. Serviciul de Ambulanță Brașov este și în criză de personal.

„Avem 317 posturi, dar ocupate 304 posturi, cu tot cu cele 27 de posturi pe care le-am primit în pandemie”, mai arată David Levente, managerul Serviciului de Ambulanță Brașov.

Pentru că deficitul de personal și de ambulanțe este mare, „salvările” ajung în 15 minute doar la urgențele majore.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
11 luni în urmă

[…] Noi, medicii am fost supuşi de-a lungul timpului unei situații de stres prin prin refuzul sistematic al managerului de a lua la cunoștință problemele administrative și deontologice cu care ne confruntăm, ba mai mult am fost obligați să acceptăm… Citeşte mai mult »

Back to top button