Expres

Moșii de toamnă – ziua de pomenire a celor adormiți

 

În prima sâmbătă din noiembrie, Biserica Ortodoxă face pomenirea morților, ziua fiind cunoscută în popor sub denumirea „Moșii de toamnă”. În această zi se oficiază Sfânta Liturghie, urmată apoi de slujba parastasului pentru cei „adormiți”. Biserica îi numește pe cei trecuți în viață de dincolo „adormiți”, termen care are înțelesul de stare din care te poți trezi. Ea nu vorbește de trecere într-o stare de neființă, ci de trecere dintr-un mod de existență în alt mod de existență.Sfinții Părinți au rânduit ca sâmbăta să se facă pomenirea celor adormiți, pentru că este ziua în care Hristos a stat cu trupul în mormânt și cu sufletul în iad, ca să-i elibereze pe drepții adormiți. Pe de altă parte, sâmbăta e deschisă spre duminică, ziua Învierii Mântuitorului Hristos. Atât la țară cât și la oraș, gospodinele pregătesc colivă, colaci și bucate și le duc la biserică, pentru a fi sfințite și apoi date de pomană de sufletul celor „adormiți în nădejdea Învierii”. Toate alimentele oferite se spune că se dau de fapt celor adormiți, de aceea se dă de pomană de obicei ceea ce le plăcea să mănânce. Împreună cu pomenile, se scrie și un pomelnic, unde se trec numele celor adormiți din familie. Există obiceiul să se ofere și farfurii (cu totul) pline cu mâncare, preferabil caldă, fiindcă este bine să iasă „aburi”. Pe vremuri, la țară se dădeau străchini frumoase de lut, acoperite de prosoape țesute în casă de mâna gospodinei. Tradiţia spune că în această zi e bine să fim împăcaţi cu toţi oamenii, să fim îmbrăcaţi curat, iar femeile să aibă capul acoperit. De asemenea, în această zi nu este bine să spălăm haine, să coasem, să facem curăţenie sau renovări.

Nu îi plângem, le arătăm că nu i-am uitat

Moșii de iarnă nu sunt o zi în care să ne plângem morții, ci o zi în care îi pomenim și le arătăm că nu i-am uitat. Aceasta este în esență pomenirea morților, conțtiința că pe de-o parte avem obligația să nu-i uităm, să-i amintim sau să-i pomenim, iar pe altă parte conștiința că ei de acolo de unde sunt veghează asupra noastră. „Rugăciunea pentru cei morți este expresia fundamentală a Bisericii ca iubire. Ne rugăm lui Dumnezeu să-i pomenească pe cei pe care noi îi pomenim și facem aceasta tocmai pentru că îi iubim. Rugându-ne pentru ei, ne întâlnim cu ei în Hristos, Care este dragoste, înfrânge moartea, care este ultima biruință asupra înstrăinării și lipsei de dragoste. În Hristos nu este diferență între cei vii și cei morți. El este Viața si această Viață este lumina omului. Iubindu-l pe Hristos, îi iubim pe cei ce sunt în El; iubind pe cei ce sunt în El, îl iubim pe Hristos: aceasta este legea Bisericii si motivația pentru care se săvârșesc rugăciuni pentru cei adormiți”, spunea marele teolog convertit la Ortodoxie Alexandre Schmemann.

20 de zile de Moși în calendarul anual

Simion Florea Marian menționa în lucrarea „Trilogia vieții” că pe tot parcursul anului în spațiul românesc există 20 de zile de Moși. Cuvântul „moși” vine de la „strămoși”, și se referă la persoanele trecute la cele veșnice. Cu apelativul  „moși”  sunt numiți nu doar morții, ci și principalele sărbători ce le sunt consacrate, precum și pomenile făcute pentru ei. Cele mai cunoscute zile de Moși: „Moșii de primăvară” (de Măcinici – 9 martie), „Moșii de vară” (sâmbăta dinaintea Rusaliilor – 49 de zile de la Înviere), „Moșii de toamnă” (în prima sâmbătă din luna noiembrie), „Moșii de iarnă” (sâmbăta dinaintea Duminicii lăsatului sec de carne – cu o săptămână înainte de intrarea în Postul Paștilor).

Citiți și:

BRAȘOV. RATBV suplimentează și astăzi linia 41


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button