Expres

Mircea Radu revine la TV cu un „show cum nu s-a mai făcut”

Mircea Radu continuă „Noi, românii”, emisia care de 3 sezoane aduce în fața telespectatorilor Metropola TV povești senzaționale ale românilor care au ales să-și construiască viața altfel. În primul sezon, vedeta TV a călătorit prin Europa în căutarea românilor care au reușit să facă performanță în orașe importante, departe de țara natală. În sezonul 2 Mircea Radu a prezentat povești ale românilor excepționali care au ales să facă performanță unde a decis Universul să-i localizeze.

Acum, Mircea Radu le propune telespectatorilor Metropola TV să cunoască românii care au decis să părăsească orașele și să-și continue existența la sat, acolo de unde a pornit esența.

Mircea Radu revine la TV

„«Întoarcerea la sat» se numește noul sezon al emisiunii «Noi, românii» și este viața celor care au lăsat orașul și s-au mutat la țară. E un show de televiziune cum nu s-a mai făcut, arată foarte bine, e proaspăt, cred eu că este ce trebuie. Producția vine cu un plus de dinamism față de sezonul trecut. «Noi, românii» este o emisie vie, cu cadre frumoase, montate măiestrit, în care punem accent pe discuții cu cei întorși la sat (dar nu gen «Viața Satului», acele dialoguri pe malul râului până îi uită Dumnezeu), dar și pe senzații, mirosuri, gusturi și liniști pe care numai la sat le poți afla”, a declarat Mircea Radu.

Emisiunea „Noi, românii. Întoarcerea la sat va fi difuzată în fiecare sâmbătă, de la ora 22.00, pe Metropola TV.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Willy
1 luna în urmă

Avand in vedere directia de cacat inspre care a luat-o lumea, a venit si vremea astuia sa se afiseze. E de bon ton acuma?

Back to top button