Expres

La ce televiziune a ajuns Mircea Radu

La ce televiziune a ajuns Mircea Radu.

Vedeta de televiziune este una dintre cele mai apreciate prezențe media din România, programele pe care le-a realizat stabilind recorduri de audiență nu tocmai ușor de egalat.

Din Paris, unde se află la filmări pentru „Noi, românii”, programul pe care-l pregătește pentru această toamnă, Mircea Radu si-a anunțat într-un mod original revenirea în televiziune.

La ce televiziune a ajuns Mircea Radu

„Salutare, prieteni! O vreme foarte bună pentru filmare, aici, în Paris. Am ales o terasă mai retrasă pentru că am de făcut un anunț important. M-am întors în televiziune, am semnat cu Metropola TV. Emisiunea pe care o prezint se numește «Noi, românii» și deja am filmat câteva episoade în Germania, Olanda, Belgia, Franța. Premiera emisiunii va avea loc la mijlocul luni septembrie. Ce a fost mult a trecut, mai este foarte puțin”, a declarat Mircea Radu.

Mircea Radu s-a născut pe 15 noiembrie 1968 în Bucureşti. A debutat în televiziune ca și prezentator de știri, însă succesul absolut l-a obținut prezentând formatul „Din dragoste”, show TV urmărit de milioane de români din țară, dar și din străinătate.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare