Expres

Ministrul Educaţiei are probleme şi cu aritmetica, nu doar cu limba română

 

Ministrul Educației a comis o nouă gafă. Într-o videoconferință cu inspectoratele școlare din țară, care a avut loc zilele trecute, Liviu Pop a declarat că elevii de liceu din an terminal au început şcoala în urmă cu 17-18 ani. „Rolul elevilor este unul foarte important. Voi sunteţi, şi când spun voi mă refer la învăţământul liceal, voi trebuie să fiţi promotorii acestei reforme. Vă place cum arăta şcoala, când aţi intrat acum 18 ani sau 17 ani? Atunci aţi intrat în clasa I”, a spus Liviu Pop, potrivit Ziarul de Iași.

Ministrul Educației a ieșit în evidență cu tot felul de gafe și declarații controversate, reamintește Digi24. Cea mai recentă este tot zilele trecute, când a făcut praf limba română: „Trebuie remarcat ca numărul şomerilor a scăzut constant, în fiecare lună de guvernare PSD – ALDE, ceea ce descrie o tendință sănătoasă și de durată, care s-a mai manifestat în nicio guvernare precedentă. (…) Este evident că politica actualei guvernări, de mărire a salariului minim şi a salariilor bugetarilor, vor determina si o mărire a salariilor din domeniul privat”.
Cu doar o zi înainte, el a declarat că „fiecare copil merită un viitor, un viitor mai bun decât cel prezent”. Ministrul a mai comis o gafă. Într-un interviu la Digi FM, Liviu Pop și-a cerut scuze „anticipat” pentru greșelile pe care le-a făcut. În trecut, el a mai folosit și o formă greșită a cuvântului „genunchi”, ceea ce i-a atras porecla „Genunche”. Ministrul Educației s-a apărat și a spus că a folosit un regionalism din Maramureș. Dar a comis-o din nou în plenul Senatului, afirmând că „greșelile se pot corecta, erorile nu”.
În 2012, când era ministru interimar al Educației, nu a știut să rezolve o problemă de la Evaluarea Națională. Problema era următoarea: „Într-o clasă sunt 26 de elevi. Dacă din clasă ar pleca două fete şi trei băieţi, atunci numărul fetelor ar fi egal cu dublul numărului băieţilor. Determinaţi numărul fetelor din clasă”. El a încercat de trei ori să scape de întrebările jurnaliştilor. Răspunsul corect era 16 fete. Liviu Pop a început să predea matematica în 1996, la o şcoală generală. Ulterior, a predat această disciplină şi liceenilor.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare