Expres

METEO. Vremea se schimbă radical

  • ploi_6.jpg
 

După aceste zile caniculare, vremea va deveni instabilă în mare parte din țară, iar în regiunile din vest, centru și nord sunt așteptate ploi torențiale, vijelii și posibilă grindină.
Așteptăm în continuare maxime între 33 și 37 de grade și disconfort termic accentuat. Apoi, există și o notă care anunță deja că ușor ușor încep și manifestări de instabilitate atmosferică. Este adevărat că la sfârșit de săptămână vor fi doar pe arii mai restrânse și pe perioade scurte de timp, dar undeva la începutul săptămânii viitoare vom constata faptul că instabilitatea atmosferică se va accentua destul de mult și va cuprinde mare parte din țară sau dacă vreți vestul, centrul și nordul teritoriului, unde ne așteptăm și la averse cu caracter torențial, frecvente descărcări electrice, căderi de grindină, dar punctiform și vijelii“, a explicat, la Digi24, Mihai Timu, meteorolog ANM.

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, luni și marți (8 și 9 august), valul de căldură se va restrânge spre regiunile sudice și sud-estice. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 37 de grade, iar cele minime nu vor coborî sub 18…21 de grade. La începutul săptămânii viitoare, instabilitatea atmosferică se va accentua și se va manifesta pe arii mai extinse în jumătatea de nord-vest a teritoriului, urmând ca apoi să cuprindă cea mai mare parte a țării.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button