Meteo Brașov & România. Ploi și vânt puternic / Unde se vor înregistra 20 de grade Celsius
Meteo Brașov & România.
O depresiune atmosferică va aduce intensificări puternice ale vântului în mare parte din țară, mai ales luni, 5 februarie. Local, în vest, nord, centru și nord-est vor fi intervale cu ploaie, iar în zonele înalte de munte vor fi ninsori viscolite și rafale până la 100-130 km/h, așa cum a informat Meteo&Radar.
Primele rafale mai puternice se vor simți încă de duminică în unele zone, dar în timpul nopții viteza vântului va crește tot mai mult, mai întâi în nord-vest și la munte, iar de luni dimineață și pe suprafețe extinse din restul teritoriului.
Meteo Brașov & România
În sudul Olteniei și al Munteniei, în Moldova și, local, în Crișana, Maramureș, Transilvania și Dobrogea, se așteaptă rafale până la 50- 70 km/h, iar izolat 75-80 km/h.
Mai ales luni, vremea va fi cât se poate de nefavorabilă pe munte. Vântul va sufla cu putere dinspre vest și nord-vest. Pe creste și în zonele expuse, rafalele vor depăși 90-100 km/h, iar pe alocuri, la altitudini mari, se pot atinge chiar și viteze de 120-130 km/h.
De asemenea, în zonele mai înalte, la peste 1.500 de metri, va ninge viscolit, iar în masivele mai înalte din partea vestică a Carpaților Orientali și Meridionali se va depune strat consistent de zăpadă.
Local, vor fi intervale cu ploaie și în zonele joase din Maramureș, nord-estul și sud-vestul Transilvaniei, nordul Moldovei și estul Banatului.
În schimb, în sudul țării, inclusiv în București, vremea va fi caldă și frumoasă, în ciuda vântului puternic. Luni, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 14 și 20 de grade, potrivit sursei citate.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.