Expres

METEO BRAȘOV. Ger, ninsoare, vânt! DETALII…

 

ANM a emis o informare meteorologică de vreme rea la nivelul întregii țări, valabilă din această dimineață până în data de 12 ianuarie, la ora 10.00.

Astfel, potrivit meteorologilor, „în Oltenia și sudul Banatului vor fi precipitații moderate cantitativ (15-25 l/mp), la început predominant sub formă de ploaie, iar din noaptea de luni spre marți (10/11 ianuarie), treptat acestea se vor transforma în lapoviță și ninsoare și local se va depune strat de zăpadă. În grupele vestice ale Carpaților Meridionali și în Munții Banatului va ninge moderat, iar stratul nou de zăpadă va fi local consistent. Precipitații slabe sub formă de lapoviță și ninsoare se vor semnala local și în restul teritoriului, îndeosebi în noaptea de luni spre marți (10/11 ianuarie) și pe parcursul zilei de marți (11 ianuarie). Pe arii restrânse se va forma polei. Vântul va prezenta intensificări în est și sud și pe arii mai restrânse în zona montană și în extremitatea de vest, trecător viscolind ninsoarea”.  

S-a mai specificat că în intervalul 11-14 ianuarie, vremea va deveni rece, geroasă în timpul nopților și dimineților în vestul, nordul și centrul teritoriului și pe arii mai restrânse în rest.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
3 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
1 an în urmă

[…] 18 noiembrie, ora 16.00 – 21 noiembrie, ora 18.00 vor fi precipitații moderate cantitativ, ninsori și intensificări ale […]

1 an în urmă

[…] au fost doar ploi, cu excepția zonelor de munte. În nord-est și nord au fost și intervale cu ninsori și lapovițe. S-a depus și strat de […]

1 an în urmă

[…] Maramureș și nord-vestul Transilvaniei, ploile se vor transforma local în lapovițe și ninsori. Noaptea, acestea vor cuprinde Bucovina și restul […]

Back to top button