Expres

Luare de ostatici la Koln. Poliţia nu exclude un atentat

 

Poliţia germană a afirmat luni seară că nu exclude pista unui „atentat terorist” după sechestrarea de persoane în gara din Koln care a făcut trei răniţi pe lângă atacator, relatează AFP. Deşi individul nu era cunoscut ca fiind islamist, el a lăsat „indicii” care duc la concluzia că ar putea avea o legătură cu această mişcare. În cursul luării de ostatici într-o farmacie de la gară, el s-a reclamat de la gruparea Stat Islamic, printre altele. Un document de identitate al unei persoane născute în 1963 în Siria a fost găsit la locul incidentului. „Foarte posibil” să fie vorba despre aceeaşi persoană, a explicat poliţia. Potrivit anchetatorilor, deţinătorul cărţii de identitate, al cărui permis de sejur în Germania era valabil până în 2021, era cunoscut de serviciile de poliţie pentru diverse infracţiuni, din 2016, ca jafuri şi ameninţări. În cursul luării de ostatici, individul „a cerut eliberarea unei tunisiene” şi „să-i fie adusă” o valiză lăsată mai devreme în alt loc, a spus poliţia. Faptele s-au petrecut la orele prânzului. Bărbatul a aruncat mai întâi un cocteil Molotov într-un restaurant din zona comercială a gării din Koln, una dintre cele mai frecventate din Germania cu 280.000 de pasageri în medie zilnic. O persoană a fost rănită de fumul degajat de dispozitivul incendiar, iar o adolescentă de 14 ani a suferit arsuri şi a fost necesară spitalizarea sa. Ulterior, atacatorul a mers într-o farmacie din gară unde a sechestrat o femeie. El avea asupra lui un lichid inflamabil şi mai multe butelii mici de gaz legate între ele, dintre care două le-a fixat pe femeia sechestrată. Individul era, de asemenea, dotat cu o armă, iar poliţia trebuie să verifice dacă era funcţională. Autorul atacului „a fost grav rănit în cursul intervenţiei” poliţieneşti, lovit de mai multe gloanţe trase de poliţişti. După ce a fost reanimat de echipele de prim-ajutor, a fost transportat la spital şi operat de urgenţă. Nivelul de alertă se menţine ridicat în Germania, la aproape doi ani după atentatul comis la Târgul de Crăciun din Berlin, atac soldat cu 11 morţi şi care a fost revendicat de Statul Islamic.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare