Locurile de cazare din județul Brașov, rezervate 100% în minivacanța de Sf. Maria
Locurile de cazare din județul Brașov, rezervate 100% în minivacanța de Sf. Maria
Gradul de ocupare a hotelurilor și pensiunilor este de aproape 100% pe Valea Prahovei și în Brașov. Românii și-au făcut rezervările mai aproape de data sejurului, motivele fiind voucherele de vacanță, care au venit ceva mai târziu, dar și starea vremii, transmite Radio România Brașov preluat de Rador.
Care sunt destinațiile de la munte cele mai căutate pentru această minivacanță și cât costă pachetele de cazare a explicat vicepreședintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, Adrian Voican:
„Sinaia, Predeal, Bușteni, Azuga, Poiana Brașov. La munte se vinde și cazare cu mic dejun sau cazare simplă și atunci putem să găsim pachet de trei nopți. Ar fi cel mai des rezervat în acest moment trei nopți de la 500-800 lei sau 1.100 lei de persoană. Mă refer aici la cazări de 3-4 stele, cu facilități cum ar fi piscină interioară, exterioară, acces la saună, SPA și alte servicii din acestea”.
Sărbătoarea de Sfânta Maria este vârful de sezon pentru turismul de la munte și nu numai. Motivul îl explică tot Adrian Voican:
„Întotdeauna românii sunt foarte atenți la sărbătorile cu dată fixă, pentru că noi, românii, suntem mari fani ai punților, ai zilelor libere care unesc sărbătorile cu weekendul. Așa se întâmplă și anul acesta de Sfânta Maria, sărbătoare foarte importantă la români care pică joi, deci vineri, foarte mulți dintre români își iau liber (nota noastră – angajații la privat, că bugetarii au deja liberul garantat) și fac o minivacanță cu weekendul”.
Poliția Brașov a anunțat că în această minivacanță vor fi sporite echipajele pe drumurile naționale, dar și pe acelea care converg către stațiunile turistice din județul Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.