Expres

Liderul formației Azur – probleme grave de sănătate / I s-a făcut rău la concert / Și-a pierdut echilibrul și vederea

Liderul formației Azur – probleme grave de sănătate.

Nelu Vlad, în vârstă de 73 de ani, se află internat într-un spital din Cluj, după ce i s-a făcut rău în timpul unui concert. El a făcut tot posibilul să-și ducă spectacolul până la sfârșit, apoi colegii săi au chemat Salvarea.

Liderul formației Azur – probleme grave de sănătate

„Îngrijorător a fost la început, pentru că mi s-a făcut rău la un concert, la Satu Mare. Mi-am pierdut echilibrul și nu puteam să urc pe scenă. Cu ajutorul colegilor am urcat, am rămas într-o poziție fixă, am cântat două ore, apoi am plecat la Cluj. Acolo, aceeași poveste, numai că a fost mai pronunțată și mi-am pierdut și vederea. După ce mi-am revenit, vedeam dublu. Am chemat ambulanța, m-au dus la urgență și mi-au găsit un hematom între creierul mic și creierul mare, imposibil de operat. Am trecut pe tratament, după trei zile sunt semne că o să-mi revin. Am început să merg și să văd bine, sunt pe mâna unui specialist vestit, dr. Văcăraș. E foarte atașat de pacienți și, explicit, mi-a promis că în 10 zile rezolvă problema… Am făcut un C.T. și arată că sângele care era împrăștiat s-a resorbit și a rămas doar hematomul care trebuie luat în considerare. Spre final o să fac un RMN și atunci o să aflu și de unde a provenit toată treaba asta”, a declarat Nelu Vlad, potrivit Realitatea.net.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare