Expres

Legendele FC Brașov, Aurel Tămaș, dar și Cristian Pomohaci, la Festivalul Cepei Roșii

Legendele FC Brașov, Aurel Tămaș, dar și Cristian Pomohaci, la Festivalul Cepei Roșii. La Mândra se desfășoară la acest final de săptămână cea de-a doua ediţie a Festivalului Cepei Roşii. Localnicii şi turiştii se vor bucura atât de distracţie, muzică şi produse locale, cât şi de Cupa Ceapa Roşie la fotbal şi de un meci al legendelor FC Braşov.
Şi Muzeul de Pânze şi Poveşti se alătură acţiunilor şi organizează o paradă a portului popular şi un duel de strigături, la care sunt invitate 15 comunităţi din Ţara Făgăraşului. Dar și cu inaugurarea unui spațiu cultural inedit. Este vorba despre vernisajul unei colecții rurale de obiecte și povești locale din comunism.
Ne-am asumat să pregătim, pentru degustare, plăcinte şi mâncăruri cu ceapă. Reluăm proiectul «Porţile deschise-n sat» (expoziţii, ateliere, plimbări prin localitate). Inaugurăm spaţiul cultural Garaj30 cu obiecte şi poveşti locale din comunism, cu proiecţia în aer liber a filmului lui Cristi Mungiu «Amintiri din Epoca de Aur». Intrarea nu va fi gratuită, va trebui să daţi la schimb o ceapă roşie, pe care o vom trimite echipei de producţie, la Bucureşti”, au menţionat organizatorii pe pagina de Facebook a evenimentului.
Pentru că ceapa roşie este vedeta zonei în luna august, iar locuitorii vând leguma la funii, în faţa porţilor, pe DN1, autorităţile din comună au decis, începând de anul trecut să organizeze şi un eveniment dedicat acesteia.
Intrarea la festival este gratuită, iar momentele artistice vor fi asigurate de artiştii locali, dar şi de invitaţii speciali, Mihai Teacă şi Aurel Tămaş.

Garaj30, o expoziție specială

Inaugurarea Garaj30 va avea loc sâmbătă, 26 august, ora 20.00, adresa fiind „sat Mândra, nr. 30”. „#Garaj30 este o expoziție despre felul în care „Epoca de Aur” a intrat, tăvălug, într-un sat până atunci ancorat în tradiție, influențându-i viața și identitatea, arhitectura, cultura, tradițiile, oamenii, gastronomia, mentalitățile… Este o expoziție permanentă ce aparține Muzeului de Pânze și Povești (Mândra), găzduită de garajul lui nea’ Ionică al lu’ Avram, fost șofer la IRTA și îngrijită voluntar de Alexandra Lazea, fiica lui. Un
demers curajos de privit în jur, la semnele trecutului. Un exercițiu personal, al fiecăruia dintre noi”
, spune Alina Zară,  – curator, fondatoarea Muzeului de Pânze și Povești.

PROGRAMUL ÎN SAT PE 26 AUGUST

11.00 – turneul de fotbal „Cupa Cepei Roșii- Mândra 2023”. Participă echipele satelor din comună: Mândra, Ileni, Râușor și Toderița.

15.00 – Meci de fotbal între selecționata comunei Mândra și „Legendele FC Brașov” (Vasile Mureșan, Ionuț Pîrvu, Tibi Ghioane, Laszlo Balint, Mugurel „Pele“ Buga, Ioan Kramer, Bebe Manciu, Nistor Văidean, Ionel Ganea, Octavian Cocan, Sandu Cozma, Daniel Isăilă, Marian Ivan, Petre Cadar, Vasile Gherghe, Nicușor Bucur, Vasile Bența, Ioan Naghi, Marin Barbu, Sandu Andrași, Dan Gheorghe, Iosif Szalad)

20.00 – Inaugurarea spațiu cultural #Garaj30 (nr. 30) O colecție de obiecte și povești locale, din comunism. Curator: Alina Zară. Artiști vizuali invitați: Mugurel Răducanu și Ada Mureșan.

21.00 – Proiecție în aer liber „Amintiri din Epoca de Aur“, un film colectiv, scris și produs de regizorul Cristian Mungiu (durata: 138 de minute)
FOARTE IMPORTANT: Intrarea NU este gratuită, biletul la film constă într-o ceapă roșie de Mândra (cu care fie veniți de acasă, fie o cumpărați de la standul special amenajat în acest sens, la Garaj, de producătorii locali) Ceapa va fi trimisă la București, echipei de la casa de producție. Nu trișați! „Taxatorii” noștri recunosc de la o poștă ceapa de Mândra.
ȘI MAI IMPORTANT: aduceți de acasă un scaun pliant, cum erau cele de stat la coadă la lapte, sau de care considerați, ca să vă asigurați că nu stați în picioare. Nu avem multe bănci în curte…
ȘI ÎNCĂ CEVA IMPORTANT: dacă se va lua curentul în timpul filmului, să știți că nu e de la noi:) Pe cuvânt de pionier!

PROGRAMUL ÎN SAT PE 27 AUGUST

9.00 – Biserica Sfânta Treime Mândra, monument istoric, cu o frescă superbă, de la 1821, semnată de Savu Zugravu, își deschide porțile pentru LITURGHIE, în haine de sărbătoare (vă invităm să veniți în port popular autentic, din zonele de baștină)

12.00 – Străzile vor fi neîncăpătoare pentru PARADA PORTULUI și DUELUL DE STRĂGĂTURI, la scena de la Troiță – cu participarea a 15 comunități din Țara Făgărașului (au confirmat participarea: Toderița, Râușor, Șona, Veneția de Jos, Grid, Felmer, Calbor, Boholț, Beclean, Drăguș, Ucea de Sus, Sâmbăta de Sus, Sâmbata de Jos, Șercaia, Mărgineni, Grupul Șezători în Țara Făgărașului). Urmează joc în uliță și degustare de „CEAPĂ CU… DE TOATE”, pregătite de gospodinele din sat, coordonate de Cornelița, la Căminul Cultural.

14.00 – 19.00 Poarta deschisă la #GARAJ30, la numărul 30. O colecție de obiecte și povești locale din comunism. Plus ateliere de joacă, „de pe vremea noastră“, pentru copii, coordonate de Karla și Dana de la Biblioteca Comunală Mândra. Gazde: Alexandra și Didi.

14.00 – 19.00 Poarta deschisă la MUZEUL DE PÂNZE ȘI POVEȘTI, la numărul 239. Povești vechi cu tanti Cornelia în casă dinante, cu Dumitrița & Miti în noua țesătorie și o expoziție temporară de păretare vechi, cu broderie și mesaje.

14.00 – 19.00 Poarta deschisă la atelierul de zestre contemporană MÂNDRA CHIC, la numărul 241, cu reduceri de până la 50% la toate piesele din micul showroom rural!

14.00 – 19.00 Poarta deschisă la numărul 183, unde puteți admira o EXPOZIȚIE A DANTELĂRESELOR din Mândra, curatoriată de Ana Borca, de la Zestre cu poveste.

14.00 – 19.00 Porțile deschise „PE TĂIȘ” – pe prund, în față la Crapu, unde Valeria Cociș și alte muieri destoinice vă așteaptă cu o instalație specială: „Suflecată pân’ la brâu, spală rufele la râu“. Vă facem cunoștință cu pârâul nostru magic, Tăișul, care albește pânzele tradiționale, cum nu o poate face nicio soluție de curățat din lume!

14.00 – 19.00 Poarta deschisă LA BARBU, la numărul 20, pentru un mic popas gastronomic, într-o gospodărie în care gătesc două generații. Unii fac “o ciorbă bună de fusole cu salată de ceapă roșie”, iar ceilalți un fel de “hamburger tradițional, cu inele de ceapă caramelizată.”

14.00 – 19.00 Porțile deschise în PĂRCULEȚUL din centrul satului, în care veți regăsi unul dintre standurile cu ceapă roșie de la producători locali, la care vă așteaptă Monica, și la care îl puteți întâlni și pe George Cățean, invitatul nostru special, fost secretar de stat, fermier și reprezentant al Asociației Române despre Mâncare, care ne va povesti despre ce ar presupune „Recunoașterea ca Specialitate Tradițională Garantată (STG) pentru Ceapa de Făgăraș” – un proces prin care un produs alimentar specific obține o denumire protejată la nivel european, care atestă originea sa și tradițiile specifice legate de producție și procesare.

PROGRAMUL LA SCENĂ PE 27 AUGUST

14.40: Daria și Rebeca Curea
15.00: Ilaria Mija
15.10: Diana Gribincea
15.30: Cristian Pomohaci
16.00: Copiii de la Toderița
16.10: Mioara Marinca
16.30: Mariana Cerbu
16.50: Fiii Făgărașului & Mădălina Cerghit
17.20: Story Tellers Orchestra
18.00: Mihai Teacă
18.30: Ansamblul Folcloric Junii Becleanului
19.00: Georgiana Pătrunjel
19.30: Sorin Urdea
20.00: Carmina Tatomir
20.20: Bogdan Georgescu
20.40: Flaviu Florea
21.00: Aurel Tămaș

Se repetă scandalul „Pomohaci pe bani publici”?

După cum se vede, pe afiș este și controversatul Cristian Pomohaci, fostul preot, exclus din cler. Pomohaci a fost acuzat de pedofilie – de care a scăpat prin prescrierea faptei – şi a fost condamnat pentru evaziune fiscală, fiind „grațiat” în 2021, după ce a plătit prejudiciul de 28.000 de euro, dar și amenda de 40.000 de lei (200 de lei pentru fiecare zi de închisoare la care fusese condamnat cu suspendare).

Anul trecut, s-a stârnit scandal când a cântat la Hârseni (tot la un festival finanțat din bani publici – bugetul local al comunei și bugetul Consiliului Județean).
Fostul preot Cristian Pomohaci a ținut atunci să-i dea replica vicepreședintelui Consiliului Județean Brașov Szenner Zoltan, care și-a exprimat pe Facebook „dezaprobarea pentru alăturarea numelui Consiliului Județean Brașov cu această persoană controversată”, anunțând că refuză să-i plătească onorariul (detalii aici).

Sursa foto: Mândra chic și Salut Făgăraș


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare