Expres

La ce să fii atent pentru a nu fi exploatat prin muncă / Recomandări ale Poliției Brașov

La ce să fii atent pentru a nu fi exploatat prin muncă…

În vederea prevenirii exploatării prin muncă a cetățenilor români aflați în țară sau în străinătate, Poliția Brașov recomandă:
-nu acceptați cu ușurință ofertele de muncă prin intermediul unor persoane sau anunțurilor on-line ;
apelați la toate sursele de informare ale autorităților din România și ale autorităților din țara de destinație;
citiți cu atenție clauzele contractului;
-nu semnați dacă nu înțelegeți termenii din contract;
-contractul de muncă trebuie să conțină următoarele clauze: datele de identificare ale angajatorului străin, funcția, meseria sau ocupația, durata angajării, condițiile de angajare și de încetare a angajării, durata timpului de muncă și repaus, tariful orar și/sau salariul lunar, moneda în care se efectuează plata și modalitatea de plată, sporuri și alte drepturi salariale, concediul de odihnă aferent, condițiile de muncă și de climă, măsurile de sănătate și siguranță în muncă, asigurarea medicală și de viață, în aceleași condiții cu cetățenii din țara de destinație, acordarea de despăgubiri în cazul unor boli profesionale, accidente de muncă sau deces, condițiile de cazare sau de închiriere a unei locuințe și de asigurare a hranei, condițiile de transport și de repatriere, inclusiv în caz de boli profesionale, accidente de muncă sau deces;
-solicitați un exemplar al contractului de muncă, semnat înainte de a pleca din țară;
-nu acceptați să achitați sume de bani cu titlu de comision, garanții sau cheltuieli de transport neefectuat;
nu cedați nimănui dreptul de a vă încasa banii pentru munca prestată.

În vederea prevenirii victimizării minorilor cu părinții plecați la muncă în străinătate, Poliția Brașov recomandă părinților/tutorilor să aibă în vedere următoarele:
-conform Legii 272/2004 art. 104 alin.1 – părintele care exercită singur autoritatea părintească sau la care locuiește copilul, care urmează să plece în străinătate, are obligația de a notifica această intenție serviciului public de asistență socială de la domiciliu, cu minimum 40 de zile înainte de a părăsi țara, cu precizarea că regula este valabilă în egală măsură pentru situația în care ambii părinți sau tutorele urmează să plece la muncă în străinătate.
-conform Legii 272/2004 art. 104 alin. 2 – notificarea va conține, în mod obligatotiu, desemnarea persoanei care se ocupă de întreținerea copilului pe perioada absenței părinților sau tutorelui, după caz
-conform Legii 272/2004 art. 104 alin.3 – confirmarea persoanei în întreținerea căreia va rămâne copilul se efectuează de către instanța de tutelă, în conformitate cu prevederile legii.

Proiect cu scop de prevenire a traficului de persoane

În perioada ianuarie-martie 2024, Poliția Română, prin Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității, derulează proiectul „Reducerea vulnerabilității la traficul de persoane în scopul exploatarii prin muncă a cetățenilor români aflați în țara și în afara granițelor României”. Proiectul este derulat în parteneriat cu Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane și Poliția de Frontieră Română și are drept scop prevenirea traficului de persoane în vederea exploatării prin muncă a cetățenilor români aflați în țară și în străinătate, prin creșterea gradului de informare cu privire la riscurile și implicațiile asociate traficului.
Traficul de persoane reprezintă o încălcare gravă a drepturilor și libertăților omului, fiind una dintre infracțiunile cu cele mai grave consecințe în plan umanitar.


Activitățile desfășurate prin prezentul Proiect sunt adresate cetățenilor români aflați în căutarea unui loc de muncă în țară sau în străinătate, prin informarea cu privire la posibila exploatare prin muncă forțată (agenții de plasare a forței de muncă, angajatori/persoane în căutare de forță de muncă ieftină, firme intermediare etc), dar și copiilor rămași singuri acasă, ca urmare a plecării părinților la muncă în străinătate, prin prevenirea victimizării prin trafic de persoane.
Astfel, Poliția Brașov va organiza și desfășura activități cu părinți, cadre didactice și elevi din unitățile de învățământ de pe raza județului Brașov, dar și în centrele de plasament și în comunitățile vulnerabile identificate în plan local.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare