Expres

Kovesi, citată în 7 martie la Secția specială de anchetare a magistraţilor

 

Laura Codruţa Kovesi a fost citată din nou, pentru săptămâna viitoare, la Secţia specială de anchetare a magistraţilor, pentru a fi audiată în dosarul penal deschis pe numele său în urma unui denunţ făcut de către Sebastian Ghiţă. În aceeași zi se vor decide în Parlamentul European pașii de urmat în privința numirii șefului Parchetului European.

„Am aflat prin intermediul presei că voi fi citată pentru audiere la Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie. După ce a apărut ştirea în presă, am primit şi o citaţie scrisă, pentru a mă prezenta în data de 7 martie 2019 la această secţie pentru audiere”, a declarat Kovesi pentru G4Media.ro.

Exact în ziua de 7 martie, în cadrul conferinţei preşedinţilor din Parlamentul European – liderii grupurilor politice şi preşedintele forului – se vor decide următorii paşi de urmat în privinţa numirii procurorului-şef european înainte de demararea negocierilor cu Consiliul Uniunii.

Fosta şefă a Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a fost audiată pe 15 februarie la Secţia de investigare a magistraţilor din cadrul Parchetului General într-un dosar în care este acuzată de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă.

Dosarul a fost deschis în decembrie 2018, în urma unei sesizări depuse de fostul deputat Sebastian Ghiţă. Acesta a fugit în Serbia, după ce a fost trimis în judecată în mai multe dosare de corupţie.

Ghiţă susţine că, în anul 2011, Kovesi i-a cerut să achite 200.000 de euro pentru aducerea în ţară cu un avion a fostului director al FNI Nicolae Popa, pe numele căruia exista un mandat internaţional de arestare.

CITIȚI ȘI:

Laura Codruța Kovesi, votată de Comisia LIBE pentru funcția de procuror-șef al Parchetului European


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare