Expres

Klaus Iohannis va merge la ședințele de guvern

 

Update:

Cum i-a răspuns Dăncilă lui Iohannis la solicitarea de a trimite agenda Guvernului

 

Președintele Klaus Iohannis a declarat marți, la Viena, că a constatat din partea premierului Viorica Dăncilă o „dorință de colaborare”, astfel încât va participa la ședințele de guvern.

 „Am constatat din partea doamnei premier o dorință de colaborare, în repetate rânduri m-a invitat să colaborăm. Iată că voi colabora. Voi merge la ședințele de guvern”, a spus Iohannis. Șeful statului a calificat o eventuală ordonanță de urgență pentru amnistie și grațiere drept „o eroare foarte gravă pentru români”. Klaus Iohannis, care se află luni și marți la Viena, la Forumul la nivel înalt Europa-Africa, a fost întrebat de ziariști cum comentează cererea liderului PSD, Liviu Dragnea, de a se depune o plângere pentru înaltă trădare pe numele președintelui. „Este un demers politicianist sortit eșecului din capul locului, nu poate să facă nimeni o plângere penală împotriva președintelui”, a răspuns Iohannis, care a adăugat că pentru înaltă trădare este „o procedură foarte complicată”. Iar o astfel de plângere „nu are nici un suport” și reprezintă doar o „fantezie a PSD”, a adăugat acesta. Ziariștii l-au întrebat și despre ideea unui referendum asupra justiției. „Cu siguranță despre acel referendum o să mai vorbim”, a precizat Klaus Iohannis.
 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button