Expres

Kanal D a primit a treia amendă de la CNA

Kanal D a primit a treia amendă de la CNA

Kanal D a fost sancţionat din nou de CNA cu amenda maximă, pentru a treia oară în mai puţin de o lună. Televiziunea turcească a ajuns în faţa forului audiovizual tot pentru depăşirile de publicitate. 

CNA a avut în analiză raportul periodic privind durata publicităţii, raport care arată că televiziunea Kanal D a fost singura care a înregistrat depăşiri grosolane privind minutele alocate reclamelor, scrie paginademedia

Raportul CNA arată că în luna decembrie, în prime-time, Kanal D a depăşit timpul alocat reclamelor cu mai bine de 5 ore şi 38 de minute. Acelaşi raport arată că pe parcursul unei luni, postul de televiziune a avut 28 de depăşiri, adică aproape în fiecare zi. 

Prin comparaţie, alte posturi care au avut depăşiri au fost Realitatea Plus, cu 44 de secunde, Antena 1, cu 20 secunde, Digi24, cu 10 secunde, iar Prima TV şi Romania TV câte o secundă. 

La fel ca şi în şedinţele precedente în care Kanal D a fost amendat, reprezentantul postului le-a spus membrilor CNA că a fost o decizie asumată, întrucât în prima parte a anului Kanal D nu a avut suficiente încasări din publicitate. 

Cauza acestei durate mai mari a publicităţii din luna decembrie este aceeaşi cu cea aferentă unii noiembrie. Ca urmare a unei situaţii nefavorabile în ceea ce priveşte comenzile de publicitate din prima parte a anului 2023, spaţiul publicitar nu a putut fi utilizat la nivelul bugetat. Spre finalul anului a devenit posibilă o echilibrare a comenzilor de publicitate cu deficitul înregistrat în prima parte a anului şi acesta este singurul motiv pentru care durata publicităţii a fost mai mare.”, a explicat Cătălin Băleanu, reprezentantul Kanal D.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
mihai
2 luni în urmă

Ii doare in cot de amenda la cat au incasat pentru cele peste 5 ore de publicitate!! Deci munca in zadar la CNA…

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare