Expres

Junii călări, printre noutățile Oktoberfest 2023

Junii călări, printre noutățile Oktoberfest 2023.

Unul dintre cele mai așteptate evenimente din această toamnă, Oktoberfest, începe joi pe un nou amplasament, un teren privat de pe strada Turnului, lângă Parcul Tractorul. Organizatorii au pregătit tot ceea ce trebuie și așteaptă zeci de mii de petrecăreți. Ajuns în acest an la ediția a XIV-a, festivalul berii de la Brașov, fratele mai mic al celui de la Munchen, are loc în perioada 31 august-10 septembrie.

Organizatorii au reînnoit astăzi invitația către brașoveni și turiști: „Lume, lume! Anul acesta, Oktoberfest Brașov va împlini 15 toamne. La așa aniversare, musai o locație nouă și frumoasă, cu o rochiță bavareză deosebită, a se citi cort, cu totul fresh, dotat și brodat, în premieră, cu balcoane exterioare. Pentru că, doar vârsta este adolescentă, nu și spiritul care a rămas același, poznaș și spumos ca o halbă cu bere rece. Ciucaș! Ne vom vedea între 31 august și 10 septembrie în Parcul Tractorul – Turnului. Că zona e faină de numa numa și Mall-ul aproape, podar peste ape, adică râuri de bere. Ce ziceți? Vă ajung 20.000 de metri pătrați pentru distracția cu care v-am obișnuit?!”.

Berea va curge în valuri, dar nu e singura ofertă îmbietoare: „Negustori și comercianți vestiți vă vor aștepta cu must, pastramă, clătite, gogoși pentru pretențioși și deja vestită stână tradițională”.

Și la XIV-a ediție va fi Malzbier, o „specie” de bere ediție limitată, dedicată doar festivalului, care are o culoare arămie datorată extractului de malț adăugat, un gust bogat, puțin mai amărui și un grad de alcool mai ridicat, fiind foarte potrivit pentru asocierea cu mâncărurile specific bavareze și românești, spun aceiași organizatori.
Ei promit că distracția este garantată.
Nu vor lipsi concursurile Miss Oktoberfest, Regele Oktoberfest, nici unchiul Hans. Jocuri și concursuri pentru cei mari, dar și un parc de distracții, cel mai mare „Luna park”, – spune Cristian Macedonschi, inițiator și reprezentant al organizatorilor (video 1) – pentru cei mici și nu numai.
De asemenea, vor fi concerte live, cu trupe românești, din Brașov și din țară, dar și trupe germane şi alte surprize pregătite de organizatori.
Printre artiștii care vor stârni distracția anul acesta se numără: Rocky 5 (Nurnberg), Melody Band, Kontraband Brasov, Trupa 6, Story Tellers Orchestra, SMART Band, Nadescher Adjuvanten, Burzenländer Blaskapelle, Fanfara Promenada, Vio Dance Studio, Dansuri săsești, Asociația Culturală „Ermis” Brașov, Jugendblaskapelle Kronstadt, Delafun, Gabi si Remus și alții.

Invitați să se alăture paradei

Ca de obicei, în prima zi a festivalului, parada carelor alegorice va străbate orașul în sunet de fanfară, începând cu ora 18.00.
Iar de data aceasta, Junii Brașovului se alătură distracției.
„Anul acesta avem onoarea de a-i introduce în fruntea celei mai așteptate parade pe Junii Brașovului! Un simbol emblematic al comunității noastre și al românilor va fi dovada unui festival româno-bavarez în care tradiția, multiculturalitatea și distracția se îmbină perfect! Totodată, avem legendarele trăsuri cu cai aranjate de petrecere, formațiile și ansamblurile prezente acest an, mai multe fanfare, invităm și altele să ni se alăture, o fanfară va cânta pe tot drumul, fiind așezată pe o platformă, oficialități, oaspeți de vază din Germania”, a precizat Bogdan Manea (video), alt reprezentant al organizatorilor.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare