Expres

Județul BRAȘOV. Acoperiș distrus de un cuib de berze, căzut dintr-un suport / Vină pasată dintr-o parte în alta…

 

Vremea rea de săptămâna aceasta a provocat pagube și unei familii din satul Breaza, comuna brașoveană Lisa, care s-a trezit cu acoperișul casei distrus de un cuib de berze căzut ca urmare a faptului că a fost distrus suportul de pe stâlp.

Potrivit observatornews.ro, necazul oamenilor nu se oprește aici, deoarece nimeni nu-și asumă vina și nu este dispus să acopere daunele.

„Cuibul berzei a fost ridicat pe stâlpul de electricitate, pe suportul de fier amplasat de Electrica SA. Din cauza greutăţii şi a vremii nefavorabile cuibul a cedat, suportul îndoindu-se şi căzând pe acoperișul casei, distrugând în totalitate, după cum se vede şi în imagini. Am sunat peste tot şi nimeni nu ia nici o măsură. Electrica SA aruncă vina pe membrii primăriei, primăria pe Electrica SA. Cei de la servicul de urgenţă, dacă nu sunt victime, nu pot face nimic, iar cei de la Mediu au făcut poze şi au plecat. Nimeni nu face nimic. Am vorbit cu membrii primăriei, cu cei de la Electrica, cu cei de la Mediu, cu cei de la Asociația berzelor și în cele din urmă am sunat la 112. Şi nu se face nimic de azi dimineaţă. Toți care vin nu iau nici o măsură, se uită şi pleacă, spunând că nu e de competenţa lor. Doar cei de la Asociația berzelor din Sibiu au spus că vor veni după puii de barză care sunt momentan în spatele casei, pe jos”, a declarat proprietara casei, pentru sursa citată.

VEZI ȘI:

Update. BRAȘOV. Garda de Mediu, cooperare cu Asociația „Prietenii Berzelor”, pentru salvarea puilor căzuți cu cuibul peste acoperișul unei case (Galerie FOTO)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare