Expres

Jandarmii brașoveni, aceeași misiune specială în Sâmbăta Mare

Jandarmii brașoveni, aceeași misiune specială în Sâmbăta Mare

Jandarmii brașoveni, aceeași misiune specială în Sâmbăta Mare. Tradiţia aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim în România, inaugurată de Părintele Patriarh Daniel în anul 2009, continuă şi în acest an.
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, în seara zilei de sâmbătă, 4 mai 2024, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, şi va fi oferită, ca întotdeauna, delegaţilor eparhiilor Patriarhiei Române prezenţi la Aeroportul Internaţional „Otopeni”. Centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui apoi Lumina Sfântă fiecărei parohii din ţară.
Sfânta Lumină va fi preluată de o delegaţie a Jandarmeriei Brașov, de la Aeroportul Henri Coandă, din Bucureşti, de către militari ai IJJ Brașov, care s-au oferit voluntar, conduși de comandant, col. Cristian Elly Paliștan.
Astfel, și în acest an braşovenii care vor ajunge la slujba de Înviere vor duce în casele lor Lumină Sfântă de la Sfântul Mormânt din Ierusalim.
„Şi în acest an, jandarmii braşoveni îşi vor duce la îndeplinire misiunea de suflet legată de sărbătorile pascale, şi anume aceea de a aduce Lumina Sfântă de la Ierusalim în judeţul nostru. Astfel, în Sâmbăta Mare, o delegaţie din partea unităţii noastre, condusă de domnul comandant se va deplasa la Aeroportul Internaţional Otopeni. De acolo vor lua Lumina Sfântă care an de an vine de la Ierusalim, se vor îndrepta către casă şi, prin grija preoţilor, această lumină va fi împărţită credincioşilor în noaptea de Înviere, în toate bisericile din judeţul nostru”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Braşov, Luiza Dănilă.
În aceeași seară, în jurul orei 19.00, Sfânta Lumină va fi primită la Catedrala Patriarhală de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, transmite Biroul de Presă al Patriarhiei Române.

Lumina Sfântă este considerată un miracol al Ortodoxiei, care se petrece în fiecare an de Paşti la Ierusalim, când, în timpul Vecerniei din Sâmbăta Mare, între orele 12.30 şi 14.30, deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc care se pogoară din cer, manifestându-se diferit în fiecare an, şi care în primele minute nu frige.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Dan
19 zile în urmă

Marii dealeri de droguri, interlopii pamantului fac pe “seriosii”…..vai de voi

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare