Expres

ISU: O nouă serie de exerciții la obiective precum Aeroportul Brașov – Ghimbav și Sala Sporturilor

ISU: O nouă serie de exerciții la obiective precum Aeroportul Brașov și Sala Sporturilor…

În perioada 10 – 28 iulie, la Brașov se derulează a treia serie de pregătire a personalului operativ cu atribuții de coordonare și conducere a intervențiilor (curs de tip „COS-DSM” – Comandant Operațiuni de Salvare – Director Salvări Medicale).


Timp de 3 săptămâni, cadre din comenzile inspectoratelor pentru situații de urgență, precum și medici din cadrul unităților de primiri urgențe din întreaga țară iau parte la sesiuni teoretice de formare și exerciții practice, cu scopul de a dezvolta competențele personalului cu rol în conducerea acțiunilor de intervenție în cazul producerii evenimentelor cu victime multiple și de a îmbunătăți cooperarea COS-DSM la locul intervenției.

Cursul include 2 săptămâni de teorie și exerciții virtuale, urmate de cinci exerciții care se desfășoară în teren.

Scenariile exercițiilor parcurse de cursanți vizează misiuni complexe de stingere (simulate la unități medicale, tuneluri), accidente aviatice, incidente la operatori de tip SEVESO și alte situații de amploare și intensitate deosebite.

Programul exercițiilor din teren este următorul:

21.07.2023 – exercițiu la Spitalul Sfântul Constantin
24.07.2023 – exercițiu la Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav
25.07.2023 – exercițiu la Tunelul Teliu
26.07.2023 – exercițiu la INNA Schaeffler – obiectiv SEVESO
27.07.2023 – exercițiu Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibași”

Cursul prevede 8 serii de pregătire, astfel că 130 de pompieri din cadrul IGSU și unitățile subordonate, cu atribuții de conducere și coordonare a intervențiilor, precum și 70 de medici UPU/UPU SMURD/CPU vor beneficia de informațiile și practica necesare gestionarii în cele mai bune condiții a cazuisticii reale, din dinamica operativă.

Pregătirea cursanților este realizată de medici experți și pompieri din Franța, în cooperare cu medici și ofițeri pompieri din România.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare