Expres

ISU Brașov, despre alarmele care vor suna astăzi

Așa cum informam și ieri, astăzi, în intervalul orar 10.00-11.00, va avea loc exercițiul de alarmare publică Miercurea Alarmelor. Exercițiul are scopul de a verifica funcționarea sirenelor pe întreg teritoriul național, prin acționarea acestora în zona de competență a inspectoratelor pentru situații de urgență județene/București-Ilfov.

Astfel, sirenele din țară vor emite semnalul „Alarmă la dezastre”, care presupune iminența producerii unor calamități cu impact major asupra comunităților.

„Recomandăm cetățenilor să rămână calmi și să urmărească informările inspectoratelor pentru situații de urgență.
În cazul unor situații reale, mai multe informații vor fi transmise prin intermediul mesajelor RO-ALERT, al aplicației DSU și altor surse și canale de informare ale structurilor pentru situații de urgență, precum și posturi radio și TV”, au precizat reprezentanții ISU Brașov.

Înştiinţarea, avertizarea, prealarmarea şi alarmarea se realizează în scopul dispunerii măsurilor de protecție a populaţiei și bunurilor materiale, precum şi pentru limitarea efectelor dezastrelor. Cele mai des întâlnite situații în care este alarmată populația, prin intermediul sirenelor electrice și electronice, au loc pe timpul inundațiilor, când este semnalată iminența producerii unor viituri care să pună în pericol viața persoanelor.

De asemenea, sistemul de înștiințare – alarmare este utilizat în cazul producerii unor accidente tehnologice în care sunt implicate substanțe periculoase, ruperii unor baraje hidrotehnice sau căderii obiectelor din atmosferă. Această metodă destinată protecției populației civile poate fi utilizată și pe timpul conflictelor armate.

Prin intermediul acestor mijloace de alarmare pot fi transmise semnale acustice cu diferite semnificații sau pot fi transmise mesaje vocale care vizează anumite măsuri pentru comunitate.

Alarmă la dezastre – se compune din 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde fiecare;
Prealarmă aeriană – se compune din 3 sunete a 32 de secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde fiecare;
Alarmă aeriană – se compune din 15 sunete a 4 secunde fiecare, cu pauză de 4 secunde între ele.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare